Terapie parinti si adolescenti Ilfov
Terapie parinti si adolescenti Ilfov
Terapie parinti si adolescenti Ilfov – Gânduri pentru părinți
Uneori ca să câștigi o luptă trebuie să o abandonezi.
Ești părinte și singurul tău scop sau principalul tău scop poate fi unul din următoarele:
-să-ți vezi copilul tău deasupra celorlalți(mai bun decât alții)
-să-ți vezi copilul făcând ceea ce tu nu ai reușit în această viață
– să-ți vezi copilul tău fericit
-să faci copii și să te sacrifici pentru ei.
Oricare din situațiile de mai sus este justificata de părinte prin iubirea ce o poartă copilului său.
Fericirea ta din acest moment, pe care ți -o definești după reușitele copilului tău( care a fost primul cuvânt pe care l-a spus, ce gesturi de măscărici a făcut stârnind hazul celor din jur, tupeul cu care răspunde celor din jur, agresivitatea pe care o manifestă, indolența pe care o manifestă față de nevoile celor din jur, toate aceste lucruri te fac să te simți special ca părinte ), nu înseamnă neapărat fericirea lui. Copilul doar imită mișcâdu-se în direcția pe care i-o arăți tu. Așa începe condiționarea, motiv pentru care copilul care s-a născut perfect, cu toate darurile de care are nevoie pentru a trăi în pace și armonie, este nevoit să își creeze false nevoi, să manifeste roluri prin care te poate manipula.
Terapie parinti si adolescenti Ilfov
Descoperă, împreună cu el, lumea lui interioară, ajută-l fiind doar prezent, fără gălăgie, fără aprobări, fără critici sau judecăți. Așa vei descoperi care sunt visele lui, care sunt aspirațiile lui.
Doar fii alături de el și permite-i să fie fără aprobarea ta!
1.Să îți vezi copilul tău deasupra celorlalți( mai bun decât alții ) însemna uneori să îi dezvolți narcisismul, egoismul, uneori conducându-l (din această dorință de a ieși în evidență față de ceilalți părinți din jurul tău), pe un drum destul de periculos care cu siguranță va însemna mult mai mult doar că pe minus( va cere așteptând să i se dea, va bate din picior că nu va primi, se va plictisi din ce în ce mai ușor de orice joc pe care îl va primi, va ajunge până la situația în care îți va face programul tău ca adult considerând că este obligația ta să-l servești și dreptul lui de a te folosi.
Întrebare:
– De ce trebuie să fie copilul tău deasupra celorlalți, de ce este necesar să fie mai bun decât alții, ce nevoie îți satisface ție ca părinte aceste scenarii? Cum te fac să te simți împlinirea lor?
2.Să-ți vezi copilul făcând ce tu nu ai reușit să faci în această viață, înseamnă de fapt că tu îți dorești să îți trăiești viața( conștient sau inconștient), prin copilul tău pentru că tu nu ai avut curajul să ceri, să lupți, să îți dorești. să visezi ,să ai, să fii. Tu îți dorești ca copilul tău să îți preia visele tale, așteptările tale, uitând că copilul tău nu ești tu.
Uneori, ca să câștigi o bătălie este obligatoriu să te uiți la tine și să constați cu sinceritate, cu onestitate, ce anume te definește în această viață în acest moment .
Terapie parinti si adolescenti Ilfov
Dacă rezultatul este pozitiv, ești mulțumit de ceea ce ești și ai confirmarea celor din jur că ești un om prețios și autentic, ai putea să creionezi o schemă (strategie), pe care ai urmat-o pentru a ajunge în acest moment. Apoi într-un moment potrivit( așteptând situația, conjunctura care s-ar potrivi), poți să îi faci oferta adolescentului tău, de a-i împărtăși iar dacă el pare interesat Fă o dacă nu este interesat renunță pentru că calea lui este calea pe care și eu alege singur
Uneori ca să câștigi o bătălie este necesar să te antrenezi mult mai mult decât ți-ai putea imagina pentru că doar așa vei constata ce înseamnă valorile umane și că a câștiga de multe ori înseamnă a pierde, înseamnă a renunța, înseamnă a înțelege poziția celuilalt, înseamnă înțelepciune, înseamnă maturitate emoțională.
Intrebari:
– Ce s-ar întâmpla dacă tu ai deveni un părinte mai bun( mergând în dezvoltare personală, identificându-ți prejudecățile, tendințele care te mențin încă sclavul minții tale, că nu poți, că nu ești în stare,c ă nu meriți, că e greu,etc), pentru copilul tău, un părinte împlinit, împăcat cu viața sa( care reprezintă suma reușitelor sale)?
– Cum te- ar privi copilul tău din această perspectivă( schimbare de rol în care tu ai fi modelul, tu ai fi motorul care l-ar pune în mișcare să fie)?
3. Să – ți vezi copilul fericit, înseamnă să descoperi care sunt visele lui, care sunt aspirațiile lui, înseamnă să descoperi împreună cu el lumea în care trăiește, să îți dai voie să fii așa de flexibil încât să îți permită accesul la lumea lui interioară, pentru că doar de acolo îl poți ajuta, fiind prezent, în liniște, fără aprobări, fără critici sau judecăți, doar fiind alături de el și renunțând la dorința de a ieși în evidență față de ceilalți părinți din jurul tău.
Să îți vezi copilul fericit înseamnă să renunți la așteptările tale după care îl modelezi validându-i comportamente egoiste, pentru că în această situație copilul și apoi adolescentul tău va aștepta să i se dea tot ce își dorește( din lipsa regulilor și valorilor), va bate din picior când nu va primi, se va plictisi din ce în ce mai ușor de orice joc pe care îl va primi, ajungând în final, în situația în care îți va face programul tău ca adult, considerând că este obligația ta să îl servești și dreptul lui de a te folosi.
Uneori ca să câștigi o luptă este necesar să fii conștient și să fii mulțumit de drumul pe care îl vei parcurge fără așteptări, trăind mulțumirea lucrului bine făcut.
Să-ți vezi copilul fericit înseamnă că e timpul să înveți ce este fermitatea fără agresivitate, înseamnă limite, înseamnă drepturi și obligații( dreptul de a primi implică dreptul de a dărui).
Să-ți vezi copilul fericit înseamnă să înveți tu ca părinte ce este bucuria, ce înseamnă să trăiești fără frica de judecata/ aprobarea celor din jur, înseamnă să trăiești fără așteptări față de copilul tău, înseamnă să îi permiți să fie, înconjurându-l de prezența ta.
Intrebari:
– Ce ar însemna pentru copilul tău să își vadă părintele fericit, cu un surâs permanent pe față, blând și tăcut?
– Ce spor ar avea copilul tău auzindu-te:
– Imi doresc să înveți/joci pentru că îți place, mi-ar plăcea să înveți/joci pentru tine pentru că doar prin joc te descoperi, aș fi fericit să citești/joci pentru că simți, că îți vine din pasiune și e ceva care te împlinește.
4. Să faci copii și să te sacrifici pentru ei vine odată cu cultura în care ai trăit, cu tradiția nescrisă de a perpetua specia și de a lăsa ceva după tine. Pentru o mare parte a adulților a face copii este un scop, un sens al vieții. In acestā variantā sacrificiul îngreunează moștenirea pe care o lăsăm copiilor noștri.
Pentru că totul este energie și vibrație, imaginează- ți cum amprentezi matrița energetică a copilului tău cu așteptările care vin odată cu sacrificiul tău. „Dacă eu mă voi sacrifica pentru el și el se va sacrifica pentru mine când va fi nevoie”.
Cum ar fi dacă am scoate din mentalitatea noastră, din prejudecățile limitative care ne păstrează sclavii minții noastre, orice noțiune care înseamnă mai puțin decât bucuria?
Ar mai fi necesar să mai faci sacrificii pentru copilul tău?
Ar mai exista posibilitatea de a se simți apăsat față de sacrificiile pe care le-ai făcut față de el?
Renunță la a mai face comerț cu spiritul copilului tău, renunță la responsabilitatea de a te iubi a te respecta și a te îngriji pentru că astfel e condiționezi.
Descoperă-te pe tine ca părinte, ca om, ca tată, ca mama, și învață că iubirea nu ține de viitor și nici de trecut, descoperă că cea mai bună investiție pe care poți să o faci în viața ta este de a-ți achimiza mintea și a transforma egoismul tău în energie, în cunoaștere, în dezvoltarea relației cu copilul/ adolescentul tău, apoi pregătește-te să descoperi că copilul a fost un dar de care poți doar să te bucuri.
“Copiii voştri nu sunt ai voştri.
Sunt fii şi fiice ale Vieţii care tânjeşte chiar după ea însăşi.
Ei vin prin voi, dar nu din voi, şi chiar de sunt cu voi, ei nu vă aparțin.
Le puteţi dărui dragostea voastră, dar nu şi gândul vostru.
Căci ei au propriul lor gând.
Le puteţi găzdui trupurile, dar nu şi sufletele,
Căci sufletele lor sunt găzduite în casa zilei care va să vie, pe care voi nici chiar în vis nu o puteţi cunoaşte.
Va puteţi strădui să fiţi ca ei, dar să nu căutaţi a-i face pe ei asemeni vouă.
Căci viaţa nu merge înapoi şi nici nu se împotmoleşte în ziua ce a trecut .
Voi sunteți arcuri, iar ei săgețile însuflețite pe care le trimiteți înainte. Arcașul ochește ţinta în nemărginire şi va încovoaie cu puterea sa pentru că ale Lui săgeți să zboare cu iuțeala în depărtări.
Cu bucurie lăsaţi mâna Arcaşului să va-nconvoaie,
Căci aşa cum El iubeşte săgeata zburătoare, la fel iubeşte arcul care îl ascultă”.
Kahlil Gibrain
Dacă ți-a plăcut acest articol poti vizualiza si Ajută-mă mama, ajută-mă tata!
Terapie adolescenti Ilfov
Terapie adolescenti Ilfov – Bucuresti
Fiecare adolescent lupta să-si câștige un loc în lumea oamenilor mari.
Multi parinti vor/ își doresc să facă( in relatia cu copilul sau) totul mai bine decât au făcut-o părinții lor cu ei, o parte din ei își doresc să fie deasupra celor din familie pentru a demonstra că sunt valoroși și diferiți de ei. Ei au nevoie (înainte de toate) să fie deasupra celor din jur pentru ajustifica sacrificiul lor pentru că doar prin sacrificiul pot ieși în evidență în fața lumii iar dacă sacrificiul nu este compensat de rezultatele pe care și le doresc de la copil apare tragedia.
Fiecare părinte își propune pentru copilul său un scop. Isi propune ca copilul lui să facă „ceva anume” fără să țină cont dacă copilului îi place sau nu sau are abilitățile necesare de a face acel lucru.
De cele mai multe ori, adolescentul nu știe ce își dorește iar faptul că cineva îi bagă cu forța sugestii despre ce ar putea face cu viitorul său se revoltă și nu vrea să accepte pentru că modul în care ii sunt date lucrurile îl face să nu se simtă important, iubit și apreciat, în conexiune cu părintele.
Unii știu să își motiveze copilul spre bine, începând cu o susținere care incepe prin cuvinte: bravo, este în regulă nici eu nu am reușit de prima dată, și eu m-am străduit sa-mi impresionez profesorul mult timp iar când nu am mai făcut acest lucru recunoașterea mea a venit de la sine pentru că deja mă antrenasem suficient pentru a obține meritele pe care mi le doream.
Sunt de asemenea părinți care folosesc psihologia inversă în care își motivează copilul pe minus așa cum au fost și ei crescuți după modelul părinților lor: vezi câte fac eu mă pentru tine, pentru cine crezi că muncesc eu, nu îmi respecți munca… să faci ce spun eu, asta trebuie să faci tu…
Acel părinte nu face pentru tine nimic, tot ceea ce vrea să facă face pentru el pentru că uita un lucru existențial: că viața ta nu este viața lui.
în oricare din situații copilul refuză pentru că simt că tot ceea ce i se oferă vine la pachet cu condiționări
Care dintre părinți ia deciziile importante pentru familie și pentru tine?
Mama sau tata?
Care dintre părinți este mai permisiv și pot să obțin tot ce îmi doresc?
În situația aceasta, când unul dintre părinți este dur, rigid și își impune regulile sale fără găsi o cale de mijloc pentru o comunicare normală se pot întâmpla două lucruri:
– adolescentul refuză tot părintelui și își impune limitele sale, manifestandu- și valorile și alegerile, refuză ajutorul părintelui iar acesta se pierde, apoi devine blând, smerit și începe să cerșească de la copil atenție, căutând se afle care sunt nevoile acestuia.
Părinții sunt nefericiți și urmăresc prin dinamici teatrale să demonstreze, să arate că familia lor este bine, este fericită. Au nevoie să se amăgească pentru că nu au capacitatea de a conștientiza realitatea în care trăiesc, pentru că ei merg pe automatisme.
Adolescentul își dorește de cele mai multe ori să iasă din cercul vicios în care trăiește familia și să facă lucruri pentru el însuși. Intuiesc uneori că familia nu este locul cel mai bun în care să se regăseasca sau să devină vulnerabili. Atunci au tendința să respingă beneficiile pe care le primesc odată cu compromisurile pe care este necesar să le facă, pentru că își doresc să fie altfel decât părinții lor. In acest război de „generații”, se pierde și de o parte și de cealaltă, de multe ori fiecare sfâșiind din celălalt emoții și sentimente.
Relațiile sunt de trei feluri: normale, rigide și difuze
Relația normală (între două persoane) implică ascultarea unei părți apoi posibilitatea de a răspunde fără frică celeilalte persoane.
Relația rigidă implică puterea( forța) de o parte a relației iar de cealaltă parte doar ascultarea.
Relația difuză este acea relație în care fiecare comunică ascultându-se doar pe sine fără a-i păsa dacă celălalt aude și înțelege cerințele și nevoile sale.
Așadar dacă îți dorești să îți însoțești copilul cu respect și încredere pe drumul dezvoltării sale urmărește să te dezvolți pe tine ca părinte pentru a menține o relație armonioasă în așa fel încât adolescentul să se poată exprima și comporta autentic fără a se ascunde în spatele măștilor și a comunica superficial.
Dacă ți- a plăcut acest articol poti gasi informatii inpagina de contact.
„Puterea lui Pot”.
19 Decembrie, intre orele 11:00 -18:00, la un seminar de constientizare si vindecare emotionala, „Puterea lui Pot”.
Invitatie in Lumea lui Pot!
Luna Decembrie este luna cadourilor si luna in care ne gandim mai mult la ceilalti decat la noi insine.
Ce ar fi daca, in acest an, te-ai pune pe tine pe primul loc si ai vedea luna decembrie, ca fiind momentul oportun sa iti faci un cadou special, pentru sufletul tau?
Daca simti ca a sosit momentul sa renunti la Nu Pot si iti doresti cu adevarat sa afli cum sa accesezi Puterea lui Pot, te invit, cu inima deschisa, in data de 19 Decembrie, intre orele 11:00 -18:00, la un seminar de constientizare si vindecare emotionala, „Puterea lui Pot”.
La acest seminar vei invata tehnici si modalitati de eliberare emotionala si vindecare. Astfel vei putea alege, constient, calea potrivita pentru evolutia ta, pentru a te iubi si valoriza asa cum meriti astfel incat sa poti atrage Puterea lui Pot in viata ta.
Foloseste-te de Energia Noului An.
La fiecare sfarsit de An ne punem dorinte pe care apoi le uitam. Poate a sosit timpul sa devii constient ca dorintele pe care ti le pui, se pot implini daca iti dai voie sa ai o alta stare si sa accesezi Putera lui Pot, din starea noua.
Ia decizia astazi si participa online sau offline la acest eveniment creat pentru nevoile tale.
Investitia pentru participarea offline este de 400 lei iar pentru participarea online este de 250 lei. La grupuri mai mari de 2 persoane se aplica un discount de 10%.
Nr. de locuri pentru participarea offline este limitat, din acest motiv, pentru garantarea locului la seminar, te invitam sa achiti un avans de 50% pana pe data de 12 Decembrie.
La inceput a fost Cuvantul. Exista Cuvinte Pozitive care creeaza intr-un mod benefic realitatea noastra si ne dau Putere sa actionam intr-un mod pozitiv, astfel incat sa atragem Fericirea si Implinirea in viata noastra. Dar exista si cuvinte negative care ne blocheaza si ne tin captivi in lumea traumelor emotionale pe care le-am trait. Cu totii am experimentat situatii in viata care ne-au determinat, constient sau inconstient, sa renuntam la puterea personala, total sau partial.
Nu pot are o forta intunecata care zace in spatele lui si care se hraneste cu frici. Nu pot te tine captiv in lumea angoaselor, a fricii, a disperarii si a depresiei din care uneori, simti nevoia sa evadezi. Astfel, incepi sa citesti, sa te documentezi, sa filosofezi cu prietenii ca sa umpli golul interior iar pe moment, ai impresia ca esti bine. Apoi iar aluneci in lumea interioara intunecata.
Am o veste buna pentru voi: exista luminita de la capatul tunelului pe care o poti vedea si tu daca incepi sa schimbi ceva din modul tau vechi de gandire. Daca renunti la cuvinte care te tin captiv in frica si incepi sa folosesti cuvinte pozitive care te pot elibera cu adevarat.
Pot, E bine pentru mine, Merit sunt cuvinte de putere, magice care prin energia lor pozitiva deschid calea catre un univers infinit de posibilitati. Si mai ales, iti arata cum poti sa evadezi din lumea intunecata a angoaselor interioare.
Prin intentie si mai ales, prin credinta, fiecare dintre noi poate sa acceseze Puterea Cuvintelor si sa inceapa o calatorie initiatica, transformatoare in Lumea lui Pot.
Lumea lui Pot ti se reveleaza si tie cum sa iesi din cercul vicios al suferintei si iti arata, prin glasul curajului si al inspiratiei, calea catre viata implinitoare pe care ti-o doresti cu adevarat.
Cuvantul Pot reprezinta Noua Lume in care poti Fii ceea ce-ti doresti.
Antreneaza-ti mintea sa vizualizeze si sa creeze Starea de Bine prin alegerea cuvintelor potrivite.
Foloseste Cuvintele cu intelepciune!
Puterea lui Pot sta in Puterea ta!
Pentru mai multe detalii referitoare la seminar, te rugam sa o contactezi pe Rodica Mesaros la nr de tel 0753975555.
Ceilalti sunt oglinda mea
Raul este un tânăr dornic de schimbare. Maestrul i-a oferit șansa să-și transforme viața de la rădăcină, să renunțe la convingerile limitative și să se autodepășească. Însă acesta este foarte leneș și cu obloane la ochi. Când te uiți la el, parcă îți vine să râzi la cât de încet se mișcă, și fără o anume direcție.
Dar maestrul îl trezește încet, cu pași mărunți, dar siguri.
- Știi, maestre, nu înțeleg de ce toți oamenii din jurul meu sunt așa plini de răutate, invidie și mincinoși.
- Dragul meu, tocmai ți-ai făcut descrierea corectă.
- Cum adică? Întreabă tânărul, confuz.
- Nu știi că ceilalți sunt proiecția ta? Atât a părților bune, cât și a părților rele din tine. Cei care apar și îi ții lângă tine, sunt cei care îți reflectă partea pozitivă, iar cei care te enervează îți relevă partea întunecată din tine.
- Asta înseamnă că.. eu atrag acești oameni?
- Tu îți creezi realitatea ta. Dar îți e mult mai ușor să dai vina pe oamenii din jurul tău în loc să îți asumi anumite responsabilități. Cum vrei să îți trăiești viața, Raul?
Întrebarea îl sperie. Se uită în gol, mintea i se blochează. Își dă seama că are nevoie de o schimbare numaidecât, că nu mai poate fi atât de adormit și e vremea să facă ceva cu viața lui.
- Ce trebuie să fac, maestre?
- Te pot ajuta, ai de făcut câteva lucruri, iar dacă ai încredere în mine, ți se va schimba viața.
- Am încredere. Spuneți-mi ce să fac. Orice.
- Pentru început, mătură în această cameră.
Tânărul se uită nedumerit la maestru. „Doar atât? Chiar atât de ușor este să îți schimbi viața? Asta o pot face și cu ochii închiși!”. Ia mătura și începe din mijlocul camerei, neîndemânatic. Se gândește să termine cât mai repede, pentru a merge la maestru să-i ceară următoarea sarcină.
- Am terminat! Spune tânărul după 10 minute. Camera era o harababură.
- Hai să vedem, spune maestrul pe un ton calm. La tine acasă tot așa faci curat?
- La mine acasă nu prea fac, de cele mai multe ori nu e nevoie și face mama mea. Eu o mai ajut câteodată.
- Și când faci tu, îți place să fie lună și bec?
- Da! Nu pot trăi undeva unde lucrurile nu sunt puse fiecare la locul lui.
- Atunci, cum ți se pare că ai măturat camera aceasta? Fii sincer cu tine.
- Poate că nu chiar cum fac la mine, m-am gândit că nu e așa de important.
- Dragule, imaginează-ți că în fiecare loc în care mergi ești acasă la tine, așa să faci curățenie.
- Nu m-am mai gândit la asta până acum.
- Acesta a fost primul tău obstacol pe care l-ai luat ca fiind tare ușor, dar mintea ta te-a păcălit. Întoarce-te mâine cu mai multă înțelepciune.
Raul pleacă acasă și se pune pe gânduri. De ce acordă maestrul importanță unor lucruri atât de simple, când el are probleme serioase la personalitatea lui, chestiuni complexe și de lucrat pe partea emoțională și spirituală? Nu înțelege, dar adoarme gândindu-se că totuși i se vor revela mai multe lucruri în ziua următoare.
- Maestre, am sosit! Bine v-am găsit. M-am gândit la întâmplarea de aseară și mi-am dat seama cu ce am greșit. Tratez aproape orice cu superficialitate și nu am deloc răbdare, iar asta mă face să mă mișc într-un mod alert, însă fac lucruri inutile.
- Ți-ai învățat lecția, eroule, și asta e important. Însă ai grijă, că mintea te va păcăli din nou. Acum, să reluăm primul obstacol și să vedem cum te descurci.
Tânărul a stat aproximativ o oră să măture întreaga cameră, dar de data asta a făcut-o așa cum trebuie, deși mintea s-a împotrivit de nenumărate ori „mai repede, că pierzi vremea!”, „las-o baltă, îți aloci timp prețios unei acțiuni fără valoare în loc să faci ceva măreț!”
- Ești pregătit pentru sarcina următoare?
- Da!
- Du-te și fă o plimbare prin parc.
- Poftim?
- Hai, fuguța!
El pleacă confuz, din nou, și pe drum se tot frământă, se gândește că nu merge în nicio direcție, că maestrul îl păcălește de fapt și că el nu va ajunge să fie împlinit și fericit. Pe parcursul plimbării în parc, mintea îl însoțește, dar Raul nu realizează că aceasta este cel mai mare dușman al său.
- Ești sigur de schimbarea asta, Raul? Adică, uite ce prostii te pune maestrul să faci, în loc să îți dea sarcini valoroase și care într-adevăr te vor ajuta!
- Să știi că m-am gândit la asta, și cred că ar trebui să renunț. Mai bine mă descurc pe cont propriu, cum am făcut-o și până acum.
- Da, și te-ai descurcat bine până acum, crede-mă, eu știu mai bine!
Când se întoarce la maestru, tânărul începe..
- M-am întors, și vreau să vă împărtășesc ceva. Am impresia că…
- Cum a fost plimbarea?
- Cum adică, cum a fost?
- Adică, ce ai văzut?
- …
- Nu te-ai uitat în jurul tău?
- De ce m-aș uita?
- De ce crezi că ți-am dat sarcina asta?
- Pentru că.. mișcarea e benefică? Îmi limpezesc mintea?
- Folosești cuvinte mari, când totul e atât de simplu. Trebuia pur și simplu să te uiți în jurul tău. Să vezi copacii cu frunzele lor, să te minunezi de vânt, de flori, de ceilalți oameni care trec pe lângă tine, să respiri și să zâmbești.
- N-am făcut nimic din toate astea..
- Dar ce ai făcut?
- Am stat și m-am gândit.. cred că toate astea nu sunt pentru mine și…
- Te-ai lăsat condus de minte.
- M-a însoțit, și da, ea m-a ajutat să-mi dau seama că eu îmi doresc altă direcție, pentru că am impresia că stau pe loc și .. nu merg într-o direcție anume..
- Asta pentru că ai ochii închiși. Vrei să faci lucruri mari, când tu nici măcar nu știi să mături și să te uiți la copaci.
Tânărul se încruntă și își încrucișează brațele la piept. Ego-ul îi este la pământ. Gânduri negative îl cuprind „ce știe el mai bine?” , „eu știu să fac multe lucruri! Cum poate să-mi spună asta?”
- Am să plec acum! Se răstește el.
- Dacă asta este voia ta, eu te las să pleci. Dacă vrei să te întorci în rahatul tău, te poftesc, eu doar ți-am oferit o parte din sufletul meu și am vrut să te ajut să crești, să te transformi într-un bărbat adevărat.
- Cum să mă transform așa, măturând și plimbându-mă prin parc?
- La început mi-ai spus că ai încredere în mine. Le vrei pe toate repede, crezi că succesul se atinge prin scurtături și că totul este atât de simplu, dar nu e.
- Păi știu că nu e, și nu înțeleg, pentru ce atâta efort? Nu merită, am o viață de trăit, mulțumesc, la revedere!
Pe drum, înspre casă, mintea îl felicită, dar el nu se simte împlinit. Deodată, își aduce aminte să respire, și se uită în jurul său.
Vede adierea lină a frunzelor din copaci și se minunează. Vede luna și stelele pe cer, un adevărat paradis! Nu s-a mai uitat niciodată așa la ele.
Începe să aibă gânduri de remușcare. Dacă mintea lui l-a condus la asta? El a mers pentru prima dată cu gândul să se schimbe, și nici măcar nu și-a dat o șansă! La primul obstacol, la prima greutate, s-a supărat și a dat înapoi. Ce fel de om e și ce își dorește cu adevărat?
În acel moment, își aduce aminte de tot ceea ce l-a învățat maestrul și este dispus să își facă un plan. Este dispus să facă eforturi pentru transformarea lui, chiar dacă asta înseamnă să-și lase mintea la o parte și să o ia pe altă cale.
Când se întoarce la maestru, îi spune:
- Îmi pare rău! Sunt un om slab și am nevoie de ajutorul tău. Doar tu mă poți ajuta, și sunt dispus să mătur toate casele și să mă plimb prin toate parcurile, doar să o iau pe calea cea bună.
- Ce vorbești? Tu ești un om puternic, n-ai nevoie de toate asta! Îi strigă mintea, revoltată.
- Mulțumesc, minte, că m-ai servit și m-ai ajutat în nenumărate situații până acum, dar te chem eu când am nevoie de tine. Lasă-mă să trăiesc această experiență.
Și mintea se dizolvă, ușor.
- Nu mă surprinde nimic, spune maestrul, calm.
- Vreau să încep cât de repede! ( spune tânărul, încă surprins de reacția maestrului – cum poate fi atât de linișitit?? )
- Bine, începem cu ceva simplu pentru seara asta și apoi te întorci mâine.
- Ce am de făcut?
- Respiră.
Tânărul zâmbește. Închide ochii, iar apoi se trezește.
Caderi si urcusuri
Caderi si urcusuri
Știi acel moment când poți spune că ești fericită, împăcată cu tine, și că totul în viața ta merge bine? Iar apoi vine un moment în care se dărâmă totul, și nu îți dai seama ce s-a întâmplat de fapt și ce te-a adus în punctul în care să fii deprimată.
Aici intervine mintea, care îți joacă feste. Te face să crezi că s-a terminat cu suferința, iar apoi te lovește din plin, ca să-ți aduci aminte că viața nu-i tocmai așa roz precum credeai.
Cum să eviți momentele astea? N-ai cum. Se întâmplă, pur și simplu. Există zile bune și rele, iar tot ce poți să faci e să rămâi puternic, să fii detașat și să iei viața ca pe o glumă, ca pe o comedie, nu ca pe o tragedie. Ușor de zis, greu de făcut, nu?
M-am regăsit într-o stare de agonie în acest weekend, și încă nu am înțeles de ce. Sper ca scrisul și introspecția să mă ajute. Mereu îmi dau seama și îmi rezolv problemele prin scris.
Weekendul a început frumos, vineri abia am așteptat să îmi văd părinții, dar, surprinzându-mă acasă, m-a cuprins o stare tare ciudată, parcă de irascibilitate. Mi-am spus că va trece, și mi-am mutat atenția în altă parte.
Am stat mai mult cu mama mea și am povestit una alta.
• Se vede că ești mai bine, Raluca.
• Să știi. Mă simt mai veselă, pe interior. Terapia m-a ajutat nespus. Totuși, simt că mai am multe de învățat și sunt într-o continuă dezvoltare.
• Așa e, dezvoltarea personală nu se termină niciodată, îmi spune mama mea, mereu cu vorbele înțelepte la ea.
• Cum ți-a fost săptămâna?
• Destul de obositoare, se apropie scenariul roșu și urmăm să fim în online.
• Eu îmi doresc asta! Sunt sătulă până peste cap de teste, de teme și de orarul ăsta încărcat.
• Dar uite, acum ai apartamentul ăsta frumos, ai posibilitatea să mergi la școală și să-ți vezi colegii și prietenii, de ce ești nemulțumită?
• Pentru că mă trag în spate de la tot ce înseamnă efort. Mintea mea refuză să rețină, să asimileze, să muncească. Mă trag tot mai în spate și după plâng că nu reușesc să fac nimic.
• Și atunci, de ce nu faci ceva în privința asta? Sunt atâtea variante! Meditează, fă sport, ieși în natură, toate te ajută să îți recapeți entuziasmul și pofta de învățat, pe urmă.
• Ai mare dreptate. Și atunci, de ce îmi tot spun că vreau să fac toate lucrurile astea minunate care îmi aduc doar beneficii, și ajung să fac toate lucrurile care îmi provoacă rău?
• Nu îți dorești destul de tare?
• Tot ce se poate. Nici eu nu știu ce îmi doresc. Sunt epuizată psihic.
Și atunci m-am culcat. Atât de epuizată am fost, încât am dormit ziua. Eu niciodată nu dorm ziua. După ce m-am trezit, mi-am dat seama că nu sunt în stare să fac nimic pentru școală și am decis să fie ziua de relaxare. Am făcut baie, și pe urmă am vrut să îmi fac niște poze, dar nu mi-a ieșit niciuna și am început să plâng de nervi. Chiar nu m-am înțeles. Cum să plâng de nervi pentru că nu îmi iese o poză?
De ce?
Pentru că sunt o perfecționistă.
De aceea, mi-am ales mantra pentru săptămâna următoare „Pot să suport ideea că nu sunt un om perfect”. Sunt convinsă că o să mă ajute să schimb asta. Vreau să scap de asta, să mă eliberez.
Am sunat-o pe cea mai bună prietenă a mea, Alina, și am ieșit la cafea. Nu am fumat deloc.
• Ce mă bucur că am ieșit, Raluca!
• Și eu, simt că avem atâtea de vorbit!
• Hai să ne organizăm puțin, așa cum ne place nouă. Începe tu, ce ai mai făcut în ultimul timp, cum ți-a mers zilele astea?
• M-am concentrat super mult pe învățat, am stat cu Dragoș ( iubitul ei ) foarte mult, și am vrut să am totul în echilibru, m-am străduit și am reușit.
• Chiar așa, cum sunteți tu și Dragoș?
• Să știi că sunt foarte fericită. Mai avem momente și momente, în care mă supăr eu fără motiv, sau în care el e mai încăpățânat, dar ne iubim foarte mult, și deja am stabilit cum să facem când eu plec la facultate. Vom vorbi pe facetime zilnic și nu vor trece 2 săptămâni fără să ne vedem ( el fiind cu un an mai mic decât ea )
• Și el chiar se va muta la tine la Brașov după ce termină și el liceul?
• Așa are de gând.
• Oau, deci chiar gândiți în viitor relația asta.
• Știu că așa erai și tu cu Raul, dar crede-mă că e mai bine așa, îți stă tare bine singură și simt că ești tu cu adevărat, în sfârșit.
• Să știi că am mai avut gânduri de întoarcere, dar asta doar pentru că m-am simțit uneori singură. Dar mi-am adus aminte că mă am pe mine.
• Asta e cel mai important. Știu că nu ar trebui să-ți spun asta, dar meriți să știi. Raul îmi tot trimite snapuri, poze cu el și prietenii lui, poze cu ce face el, și pun pariu că mi le trimite ca eu să îți spun ție!
• Poate că în subconștientul său de aia o face. Sunt ok cu asta, ceea ce mă deranjează pe mine e că desi nu îl mai urmăresc pe Instagram, intru periodic pe profilul lui să văd dacă a postat ceva, pentru că el mă urmărește și mă are la prieteni apropiați.
• Scoate-l de tot, Raluca! Cu ce te ajută?
• Păi vreau să vadă ce postez!
• De ce? Nu trebuie să știe ce se întâmplă în viața ta!
• Ba da, să vadă că sunt bine.
• Și ești, oare? De ce ești așa orgolioasă? Nu are niciun sens. Îți faci mai mult rău, și nu merită. Mai gândește-te o dată.
A doua zi, sâmbătă, am avut parte de o mulțime de căderi. Căderi psihice.
M-am trezit entuziasmată, că urmează să fac o mulțime de lucruri pentru școală și să le rezolv pe toate, așa cum am reușit weekendul trecut. Am avut o listă lungă și le-am rezolvat pe toate.
Însă ceva s-a schimbat.
M-am pus la birou, să mă pregătesc să învăț pentru testul la bio. Am început în forță, am citit atent și am înțeles teoria, am făcut ceva desene, le-am luat pe rând, răbdătoare, am făcut pauze.
După 5 ore, am început să plâng. Mi-am dat seama că în astea 5 ore nu am făcut prea multe, nu am ajuns nici măcar la jumătatea materialului. M-am concentrat pe jumătatea goală a paharului. În minte mi s-au derulat o mulțime de gânduri negative:
• Nu o să iei nici măcar 5 la testul ăsta.
• Tu crezi că ai înțeles, dar de fapt ești praf.
• Repeți aceeași greșeală.
• Nu poți mai mult.
• Ești o fraieră.
• Mai ai multe de făcut.
• Nu ai făcut mare chestie.
• Te organizezi prost.
Au fost o parte dintre gândurile care mi-au acaparat tot universul. Și atunci am început să plâng, să dau tot afară. Eram singură acasă, iar când au ajuns părinții mei, și-au dat seama că am plans. Mami m-a luat în brate și mi-a spus că va fi bine, și atunci m-am gândit „ acum vede că nu sunt bine ,dacă se gândește că discuțiile cu terapeuta nu ajută deloc și nu mă mai susține? Dacă tot efortul e degeaba, pentru că din cercul ăsta vicios nu pot să ies? Dacă mereu voi plânge din cauza școlii? Cum mă opresc? ”
Cum mă opresc?
Cum iau totul mai ușor?
Ca să mă calmez, m-am uitat cu mama mea la un film și mi-am spus că mâine o voi lua de la capăt, în alt mod și cu altă atitudine.
Am adormit cu greu, pentru că nu eram deloc împăcată cu mine.
Azi am luat-o de la capăt, însă cu aceeași mentalitate.
M-am apucat de învățat, și după o jumătate de oră m-am trezit că plâng în hohote. Astfel, nu am reușit să îmi fac mai nimic pentru școală. Și asta m-a pornit și mai tare spre plâns.
Mă simt într-o capcană pe care eu singură mi-o pun.
Nu mă înțeleg.
Nu mă accept.
Nu sunt puternică.
Nu pot mai mult.
• Nu îți mai spune că nu poți! Ba poți, și ba înțelegi, uite cât de bine mi-ai descris aici la bio! Îmi spune mami tensionată, pentru că nu mai știe ce să facă cu mine.
• Și tot nu voi lua mai mult de 5 la testul ăsta.
• Și ce dacă iei 5? Crezi că o să mă dezamăgești? Tu ești cea mai genială pentru mine, așa cum ești.
• Îți mulțumesc, mami. Însă eu nu mă simt genială. Simt că starea mea depresivă a reapărut, și de data asta trebuie să trag și mai tare.
• Atunci dă-I bătaie, draga mea. Pentru că poți.
Și ea s-a ridicat și a luptat cu fricile ei, însă doar când s-a hotărât că vrea cu adevărat să se schimbe a reușit să facă primul pas.
Raul este un tânăr dornic de schimbare
Psihoterapeut Bucuresti
Raul este un tânăr dornic de schimbare.
Maestrul i-a oferit șansa să-și transforme viața de la rădăcină, să renunțe la convingerile limitative și să se autodepășească. Însă acesta este foarte leneș și cu obloane la ochi. Când te uiți la el, parcă îți vine să râzi la cât de încet se mișcă, și fără o anume direcție.
Dar maestrul îl trezește încet, cu pași mărunți, dar siguri.
• Știi, maestre, nu înțeleg de ce toți oamenii din jurul meu sunt așa plini de răutate, invidie și mincinoși.
• Dragul meu, tocmai ți-ai făcut descrierea corectă.
• Cum adică? Întreabă tânărul, confuz.
• Nu știi că ceilalți sunt proiecția ta? Atât a părților bune, cât și a părților rele din tine. Cei care apar și îi ții lângă tine, sunt cei care îți reflectă partea pozitivă, iar cei care te enervează îți relevă partea întunecată din tine.
• Asta înseamnă că.. eu atrag acești oameni?
• Tu îți creezi realitatea ta. Dar îți e mult mai ușor să dai vina pe oamenii din jurul tău în loc să îți asumi anumite responsabilități. Cum vrei să îți trăiești viața, Raul?
Întrebarea îl sperie. Se uită în gol, mintea i se blochează. Își dă seama că are nevoie de o schimbare numaidecât, că nu mai poate fi atât de adormit și e vremea să facă ceva cu viața lui.
• Ce trebuie să fac, maestre?
• Te pot ajuta, ai de făcut câteva lucruri, iar dacă ai încredere în mine, ți se va schimba viața.
• Am încredere. Spuneți-mi ce să fac. Orice.
• Pentru început, mătură în această cameră.
Tânărul se uită nedumerit la maestru. „Doar atât? Chiar atât de ușor este să îți schimbi viața? Asta o pot face și cu ochii închiși!”. Ia mătura și începe din mijlocul camerei, neîndemânatic. Se gândește să termine cât mai repede, pentru a merge la maestru să-i ceară următoarea sarcină.
• Am terminat! Spune tânărul după 10 minute. Camera era o harababură.
• Hai să vedem, spune maestrul pe un ton calm. La tine acasă tot așa faci curat?
• La mine acasă nu prea fac, de cele mai multe ori nu e nevoie și face mama mea. Eu o mai ajut câteodată.
• Și când faci tu, îți place să fie lună și bec?
• Da! Nu pot trăi undeva unde lucrurile nu sunt puse fiecare la locul lui.
• Atunci, cum ți se pare că ai măturat camera aceasta? Fii sincer cu tine.
• Poate că nu chiar cum fac la mine, m-am gândit că nu e așa de important.
• Dragule, imaginează-ți că în fiecare loc în care mergi ești acasă la tine, așa să faci curățenie.
• Nu m-am mai gândit la asta până acum.
• Acesta a fost primul tău obstacol pe care l-ai luat ca fiind tare ușor, dar mintea ta te-a păcălit. Întoarce-te mâine cu mai multă înțelepciune.
Raul pleacă acasă și se pune pe gânduri. De ce acordă maestrul importanță unor lucruri atât de simple, când el are probleme serioase la personalitatea lui, chestiuni complexe și de lucrat pe partea emoțională și spirituală? Nu înțelege, dar adoarme gândindu-se că totuși i se vor revela mai multe lucruri în ziua următoare.
• Maestre, am sosit! Bine v-am găsit. M-am gândit la întâmplarea de aseară și mi-am dat seama cu ce am greșit. Tratez aproape orice cu superficialitate și nu am deloc răbdare, iar asta mă face să mă mișc într-un mod alert, însă fac lucruri inutile.
• Ți-ai învățat lecția, eroule, și asta e important. Însă ai grijă, că mintea te va păcăli din nou. Acum, să reluăm primul obstacol și să vedem cum te descurci.
Tânărul a stat aproximativ o oră să măture întreaga cameră, dar de data asta a făcut-o așa cum trebuie, deși mintea s-a împotrivit de nenumărate ori „mai repede, că pierzi vremea!”, „las-o baltă, îți aloci timp prețios unei acțiuni fără valoare în loc să faci ceva măreț!”
• Ești pregătit pentru sarcina următoare?
• Da!
• Du-te și fă o plimbare prin parc.
• Poftim?
• Hai, fuguța!
El pleacă confuz, din nou, și pe drum se tot frământă, se gândește că nu merge în nicio direcție, că maestrul îl păcălește de fapt și că el nu va ajunge să fie împlinit și fericit. Pe parcursul plimbării în parc, mintea îl însoțește, dar Raul nu realizează că aceasta este cel mai mare dușman al său.
• Ești sigur de schimbarea asta, Raul? Adică, uite ce prostii te pune maestrul să faci, în loc să îți dea sarcini valoroase și care într-adevăr te vor ajuta!
• Să știi că m-am gândit la asta, și cred că ar trebui să renunț. Mai bine mă descurc pe cont propriu, cum am făcut-o și până acum.
• Da, și te-ai descurcat bine până acum, crede-mă, eu știu mai bine!
Când se întoarce la maestru, tânărul începe..
• M-am întors, și vreau să vă împărtășesc ceva. Am impresia că…
• Cum a fost plimbarea?
• Cum adică, cum a fost?
• Adică, ce ai văzut?
• …
• Nu te-ai uitat în jurul tău?
• De ce m-aș uita?
• De ce crezi că ți-am dat sarcina asta?
• Pentru că.. mișcarea e benefică? Îmi limpezesc mintea?
• Folosești cuvinte mari, când totul e atât de simplu. Trebuia pur și simplu să te uiți în jurul tău. Să vezi copacii cu frunzele lor, să te minunezi de vânt, de flori, de ceilalți oameni care trec pe lângă tine, să respiri și să zâmbești.
• N-am făcut nimic din toate astea..
• Dar ce ai făcut?
• Am stat și m-am gândit.. cred că toate astea nu sunt pentru mine și…
• Te-ai lăsat condus de minte.
• M-a însoțit, și da, ea m-a ajutat să-mi dau seama că eu îmi doresc altă direcție, pentru că am impresia că stau pe loc și .. nu merg într-o direcție anume..
• Asta pentru că ai ochii închiși. Vrei să faci lucruri mari, când tu nici măcar nu știi să mături și să te uiți la copaci.
Tânărul se încruntă și își încrucișează brațele la piept. Ego-ul îi este la pământ. Gânduri negative îl cuprind „ce știe el mai bine?” , „eu știu să fac multe lucruri! Cum poate să-mi spună asta?”
• Am să plec acum! Se răstește el.
• Dacă asta este voia ta, eu te las să pleci. Dacă vrei să te întorci în rahatul tău, te poftesc, eu doar ți-am oferit o parte din sufletul meu și am vrut să te ajut să crești, să te transformi într-un bărbat adevărat.
• Cum să mă transform așa, măturând și plimbându-mă prin parc?
• La început mi-ai spus că ai încredere în mine. Le vrei pe toate repede, crezi că succesul se atinge prin scurtături și că totul este atât de simplu, dar nu e.
• Păi știu că nu e, și nu înțeleg, pentru ce atâta efort? Nu merită, am o viață de trăit, mulțumesc, la revedere!
Pe drum, înspre casă, mintea îl felicită, dar el nu se simte împlinit. Deodată, își aduce aminte să respire, și se uită în jurul său.
Vede adierea lină a frunzelor din copaci și se minunează. Vede luna și stelele pe cer, un adevărat paradis! Nu s-a mai uitat niciodată așa la ele.
Începe să aibă gânduri de remușcare. Dacă mintea lui l-a condus la asta? El a mers pentru prima dată cu gândul să se schimbe, și nici măcar nu și-a dat o șansă! La primul obstacol, la prima greutate, s-a supărat și a dat înapoi. Ce fel de om e și ce își dorește cu adevărat?
În acel moment, își aduce aminte de tot ceea ce l-a învățat maestrul și este dispus să își facă un plan. Este dispus să facă eforturi pentru transformarea lui, chiar dacă asta înseamnă să-și lase mintea la o parte și să o ia pe altă cale.
Când se întoarce la maestru, îi spune:
• Îmi pare rău! Sunt un om slab și am nevoie de ajutorul tău. Doar tu mă poți ajuta, și sunt dispus să mătur toate casele și să mă plimb prin toate parcurile, doar să o iau pe calea cea bună.
• Ce vorbești? Tu ești un om puternic, n-ai nevoie de toate asta! Îi strigă mintea, revoltată.
• Mulțumesc, minte, că m-ai servit și m-ai ajutat în nenumărate situații până acum, dar te chem eu când am nevoie de tine. Lasă-mă să trăiesc această experiență.
Și mintea se dizolvă, ușor.
• Nu mă surprinde nimic, spune maestrul, calm.
• Vreau să încep cât de repede! ( spune tânărul, încă surprins de reacția maestrului – cum poate fi atât de linișitit?? )
• Bine, începem cu ceva simplu pentru seara asta și apoi te întorci mâine.
• Ce am de făcut?
• Respiră.
Tânărul zâmbește. Închide ochii, iar apoi se trezește.
Ceva rau o sa se intample
Mă simt bine. Da, sunt fericită. Toate merg bine în viața mea acum, inclusiv școala, inclusiv partea emoțională, relația cu părinții, cu prietenii. Fac progrese cu starea mea generală, să mă mențin la o constantă, nu să sar de la plus la minus și tot așa.
Mă întreb: „asta e doar euforie? Sau e fericire adevărată? Cum am puterea să știu?” Și ideile mele încep să se piardă în șirul gândurilor, care e nesfârșit și incontrolabil.
Am trecut peste relația cu Denis? Sunt fericită în stadiul în care sunt acum în viața mea?
Și ca să vezi, primesc un mesaj, care îmi întrerupe șirul gândurilor.
Iau telefonul și văd un număr de telefon. Îl recunosc imediat, pentru că l-am memorat mai de mult, doar era cea mai importantă persoană din viața mea, la care apelam oricând.
„Ieșim azi la o poveste?”
Încep să-mi simt fruntea caldă. Palmele îmi transpiră. Mă prefac pentru o secundă că nu văd ce scrie, mă izolez în bula mea.
Dar sunt fericită! De ce apare tocmai acum asta, să-mi disturbe starea?
Îmi spun „ce poate să se întâmple rău? Doar am trecut peste, și sunt detașată! El nu mă poate convinge cu nimic, nu mai are putere asupra mea.”
În momentul respectiv nici n-am realizat că mintea mea mă vinde, că mă păcălește, nici măcar nu negociază, ci reușește din prima să ia controlul.
Mă las cuprinsă de emoții, mă simt singură. Mă simt atât de singură, încât îi răspund „da, unde și când?” Ce încerc să fac? Ce vreau de la mine, de la el? Ce așteptări am?
Termin orele, la care, bineînțeles, nu îmi mai stă capul de când mi-a scris el. Și mă îmbrac, atent, cum fac de fiecare dată, să impresionez. Doar sunt buricul pământului, trebuie să mă mențin acolo sus.
• Mami, eu plec, ne vedem mai târziu.
• Cum adică, unde pleci?
• Mă văd cu… Denis.
• CE?!
• Ce? De ce reacționezi așa? Intru eu in defensivă, nici nu înțeleg de ce. Ce vreau să câștig?
• Păi credeam că..
• Că ce?
• Că voi doi nu mai.. vorbiți.. că ai încheiat totul..
• Păi am încheiat, nu ne mai întoarcem, dar ți se pare așa de ciudat să ies cu el?
• Puțin..
• Păi, mie nu! Ies și închid ușa, parcă îmi vine să-mi dau o palmă peste față, la cât de obraznică și orgolioasă sunt.
Îi văd mașina. A ajuns înaintea mea. Ce vrea să demonstreze?
• Salut.
• Hei.
Aceeași privire. Același miros specific, de care eram îndrăgostită până peste cap. Aceeași atitudine, doar că acum mă dezgustă. Și atunci, de ce am ieșit cu el?
• Ce mai faci, Ioana?
• Sunt… surprinzător de bine, realizând că spun adevărul, însă am o frică să nu se strice totul acum, pentru că ies cu el.
• Oau, mă bucur tare mult pentru tine!
Minciuni.
• Tu cum ești?
• Ca de obicei, productiv, mă concentrez pe facultate acum, că am fost pus în multe responsabilități, mă simt chiar bine.
• Și eu mă bucur pentru tine.
Alte minciuni. Oare cât o să mai țină asta?
• Îmi pare rău că mergem tot în același loc să mâncăm, dar e singurul deschis, și Bistrița e în carantină.. doar știi.
• Stai liniștit, Doamne, e perfect acolo.
În Bistrița? Vrea să mă ducă acolo, de ce? Mintea mea perversă derulează scenarii, dar o opresc și revin la prezent.
• Hai să ne luăm o cafea, ce zici?
• De acord, ar merge și o țigară, căci nu am mai fumat de ceva vreme ( realizând ce spun, îmi dau seama că sunt cu adevărat fericită, de aia nu mai fumez, iar acum simt brusc nevoia, ce vreau să demonstrez? Vreau să mă apăr, cumva? Vreau să adopt o mască, ca el să vadă că sunt puternică și stabilă, dar eu sunt de fapt un dezastru )
• Uite, aici. Și ia mai povestește-mi, ești în regulă cu școala? . ( adoptă masca aia de falsitate, vocea specifică, cum că i-ar păsa cu adevărat, cum că vrea să ajute )
• Da, sunt. Mi-am dat seama că detașarea e cheia, și interesul maxim pentru ceea ce mă ajută cu adevărat mai departe..
• Foarte bine, mă bucur că ai ajuns în punctul acesta.
• Tu? Cum ești, pe lângă toate astea? Pe partea relațională?
• Adevărul e că.. nu vreau să te mint.. dar au fost câteva fete în care m-am refugiat, adică ..
• Adică ai împărțit momente intime cu ele?
• Sărutul în numești moment intim? Pentru că eu nu, și plus că mi-ai apărut de fiecare dată în minte.
• Adică eu eram motivul pentru care nu mergeai mai departe, să faci sex cu ele?
• Sincer.. da.
• Ok, și cum îți apăream?
• Îmi doream să fii tu în locul lor.
• Deci nu te-ai bucurat de timpul cu acele fete..
• Nu pot spune asta, au fost niște experiențe, care m-au ajutat să-mi dau seama în ce stadiu sunt, și că încă țin la tine.
Bullshit.
• Mă bucur că ți-ai dat seama de toate asta, și sincer nu mă simt afectată că te-ai pupat cu ele sau ceva, pentru că am trecut peste.
• …
• Știi ceva? Nu.. vorbește orgoliul din mine. Vreau să fiu sinceră cu tine. Mă simt nașpa pentru că te-ai pupat cu alte fete, deși nici eu nu înțeleg de ce. Rănile nu, nu s-au vindecat, eu nu te-am iertat, sunt foarte instabilă.
• Poate te simți aiurea pentru că.. erai sigură că nu poți fi înlocuită.
• Exact. Cred că așa te-ai simțit și tu, în vară, când eu m-am pupat cu alți băieți..
• Și atunci eram împreună..
• Eram, oare?
• Ai dreptate, numai nu într-o relație nu eram. Vreau să mă las total vulnerabil în fața ta, Ioana, să știi exact ce simt și cum mă raportez la tine, pentru că nu am nimic de pierdut.
• Așa, Denis, și tu crezi că se poate construi ceva, pe baza a ceea ce s-a întâmplat, cu tot trecutul în spate?
• Sincer, da, pentru că văd că și tu, și eu ne-am transformat, ne-am vindecat de acele răni, am trecut prin cele mai dureroase momente, dar cred că a fost „acea relație”. Acea relație unică, de iubire adevărată.
• Adică, tu nu crezi că am fost toxici unul pentru celălalt?
• Nu, cum să fim toxici? Chiar cred că ne-am sprijinit și ne-am iubit, chiar dacă eu… am făcut niște greșeli mai mari.
Am instinctul de a intra in defensivă. Ba da, am fost toxici, și ba nu, nu mă iubește cu adevărat. Mă uit obiectiv la mine, mă simt vulnerabilă, singură și cu o nevoie maximă de iubire și afecțiune. Dar, vreau să dau cu piciorul la tot ce am construit? Chiar vreau să mă întorc pe calea bătătorită, pe unde am mai fost și uite ce s-a întâmplat?
• Da, văd că ești dornic să deschizi subiectul acesta, dacă tot scormonim în trecut, văd că eu nu îmi doresc asta, Denis. Eu nu sunt vindecată, nu sunt bine, nu sunt așa bine precum afișez în exterior.
• Și eu te înțeleg perfect. Am învățat să nu mai așteptări de la oameni. Deloc.
• Pentru că așteptările aduc suferință. Și atunci, Denis, de ce m-ai chemat azi?
• Pentru că.. am vrut să te văd. Mi-a fost dor de tine și știu că cu tine pot petrece cel mai de calitate timp.
În momentul acela, am inspirat profund. Îndoielile despre schimbare mă sugrumă, simt că trebuie să inspir și să expir profund, și fac asta. Mă uit la el, și dintr-o dată se face lumină. Mă minte. Se bagă pe sub pielea mea, pentru că el cu asta se hrănește. Cu validare, orgoliu, vrea să fie cel mai important și inteligent din lume.
• Mulțumesc pentru răspuns, mergem acasă?
• Sigur, dacă asta e dorința ta.
• Da, te rog.
Conștientizez că nu soarta e de vină. Denis e vinovat pentru căderea mea, dar eu sunt responsabilă pentru ridicare, pentru reconstruire, pentru vindecare. Și asta e cel mai frumos.
Consider că fac un pas uriaș, îl las să se desprindă de mine, în ciuda minții care urlă „dar poate el e alesul! Întoarce-te, cine te mai poate iubi la fel ca el? Cine îți poate oferi afecțiunea aceea?”
Mă uit la acest gând și îi spun „Te văd, te îmbrățișez. Te iubesc, iar acum te las să pleci”
Și el pleacă.
Cum imi judec parintii
„De ce nu rezolvă mai repede problema aceea și se axează pe lucruri nesemnificative?” „De ce sunt așa distanți și nu îmi oferă afecțiune?” „De ce mă sufocă?” „Vreau să plec de acasă, pentru că nu le mai suport modul de gândire!”
Sunt o parte dintre gândurile pe care le am când sunt cu părinții mei.
- Paula dragă, de ce îți judeci așa aspru părinții? Ei se străduiesc să fie bine pentru familie, fac tot ce pot.
- M-a copleșit problema asta, și azi decid să o rezolv. M-am regăsit de prea multe ori judecându-i sau contrazicându-i, crezând că eu am dreptate, pentru că sunt mai tânără și vremurile s-au schimbat.
- Dar nu te-ai gândit că, totuși, ei sunt trecuți prin viață? Chiar dacă vremurile sunt altfel, cum crezi tu, lumea se învârte în jurul acelorași principii, de mii de ani.
- Cum ar fi?
- Adevăruri generale, doar știi asta. Că tinerii mai fac prostii, tu crezi că părinții tăi nu au făcut și ei gafe? Că nu au trecut prin încercări grele de a face față provocărilor vieții?
- Sunt sigură de asta, și de azi vreau să îmi deschid ochii, să-i îmbrățișez și să îi accept așa cum sunt, pentru că ei mi-au dat viață.
- De spus, e foarte ușor să spui, însă ce acțiuni vei face pentru a îndeplini asta?
- În primul rând, ceea ce deja am început să fac, devin conștientă atunci când încep să-i judec. Așa am făcut ieri, când am văzut că tatăl meu și-a cumpărat un telefon, de care nu avea nevoie, dar a văzut că e ieftin și și-a spus „de ce nu?”, iar apoi a constatat că era un fake și a fost dezamăgit. Eu m-am aprins super tare, pentru că pe mine mă ceartă când îmi cumpăr lucruri, mereu! El nu vede că îmi strâng mai mulți bani, pentru a cumpăra lucruri de calitate când am nevoie, care, bineînțeles, sunt mai scumpe.
- Orgoliul din tine și-a făcut apariția… așa procedezi tu, am înțeles, dar ce ai vrut să demonstrezi cu asta? Mentalitatea lui oricum nu se va schimba.
- Am vrut să îi transmit ideea să nu mă mai judece în momentul în care îmi cumpăr ceva pentru mine, ce știu că mă va ține mult și bine, pentru că mă interesez bine înainte.
- Dar el nu asta a perceput. El a înțeles ideea că tu vrei scandal, pentru că sunteți două persoane încăpățânate, care puse împreună, iau foc! Tu l-ai atacat, deși el era deja dezamăgit.
- Știu că a fost vina mea și trebuie să-mi văd de treabă, însă când văd ce face.. sunt probleme mai urgente în casă, trebuie chemat un instalator, și cumva, el amână! Și, în schimb, mă trezesc în casă cu tot felul de colete, pentru că a găsit ceva cu 3 lei și „S-AR PUTEA să avem nevoie de el”, dar nu avem. Niciodată nu o să avem.
- Asta e mica lui pasiune, să colecționeze lucruri. Cine ești tu să îl judeci pentru acțiunile lui? Cu ce ești mai presus? Gândește-te foarte serios la asta. Tu încă ești dependentă financiar de ei, și faci figuri? Paula, am impresia că preiei o mască de superioritate, de agresor față de părinții tăi, lucru care nu îți face bine nici ție, nici lor.
- Mi-am dat seama de asta. Soluția e să-mi reamintesc constant că, atunci când voi fi pe cont propriu, va fi extrem de greu, și îmi voi fi dorit să nu-i fi judecat pe părinții mei.
- Nu e destul, ai nevoie de acțiuni concrete, altfel rămân la nivelul de gânduri, de idei, de care nu o să-ți aduci aminte atunci când trebuie.
- Atunci, îmi propun ca în momentul în care vorbesc cu ei despre acțiunile mele și ale lor, să fiu calmă și conștientă. Să fiu prezentă, să îi accept și să îi tratez cu compasiune.
- Mai bine. Și după fiecare discuție, dacă ai tendința de a-i judeca, amintește-ți prin câte au trecut și că fac tot ce le stă în putință.
- Asta nu înseamnă că le atribui niște scuze?
- Hai să vedem cum faci distincția.
- Păi, de exemplu, la felul în care cheltuiește tatăl meu banii pe lucruri materiale care sunt menite să umple un gol interior sunt ferm convinsă că a-mi reaminti prin câte a trecut e doar o scuză. Astfel, nu are de ce să-mi reproșeze mie că dau banii pe prostii când el face asta.
- Și oare chiar nu dai banii pe prostii?
- Păi..
- La asta mă gândeam și eu. Doar că el nu știe pe ce dai tu banii în rest, el vede doar cheltuielile mari, dar pe lângă, pachetele de țigări pe care ți le iei, cafele, dulciuri, despre ele ce ai de spus?
- Că.. fac o risipă enormă de bani așa…
- Și atunci?
- Modul în care îl judec pe tatăl meu e de fapt un mod al meu de a mă apăra, de a-mi nega acțiunile dăunătoare.
- Asta e!
- Fac progrese. Și acum, mereu am fost invidioasă pe tatăl celei mai bune prietene, Simona, pentru că el e un om deschis, nu pune preț pe lucrurile materiale, se bucură de viață și ia viața ca pe o comedie. Recent și-au cumpărat o mașină nou nouță, albă. Ieri mi-a trimis Simona niște videoclipuri, că a mers pe niște dealuri cu ea și s-a distrat de minune, chiar dacă s-a umplut de noroi și după au spălat-o la spălătorie.
- Și ție ți-a sărit instant gândul că tu nu faci astfel de lucruri cu tatăl tău, nu-i așa?
- Exact, și cel mai important, tatăl meu spunea să nu cumva să o murdărim, și apoi să dăm banii la spălătorie. Cred că asta mă doare și pe mine, mă limitează cumva.
- Tu nu trebuie să îi preiei tiparul de gândire, dar nici să cazi în extrema cealaltă, să vrei să fugi de acasă pentru a nu prelua gândirea părinților tăi.
- Da, însă nici nu m-am putut bucura pentru Simona, pentru că mi-am adus aminte de situația mea, care nu îmi place deloc, și nu am nicio șansă să îl schimb, pentru a se bucura de viață și a fi un om mai relaxat.
- Dar tu când te schimbi? Ții minte ce am vorbit despre modul în care tu să fii exemplu, model pentru cei din jur? Așadar, prima dată te concentrezi să te schimbi pe tine, Paula. Nu ai obligația să schimbi pe nimeni. Concentrează-te pe tine, pune-te pe tine pe primul loc.
- Ce revelator, așa e. Mai apoi, o văd și pe mama mea tot timpul supunându-se. Ce spune tatăl meu e sfânt pentru ea. Mă doare, pentru că și eu am fost fosta relație așa, iar Emelin a fost exact ca tatăl meu, incredibil! Și când îi spun eu ceva mamei mele, îi spun dacă ceva nu face bine, se face mică și își spune că e proastă. Și mă enervez, pentru că nu e proastă, e chiar foarte inteligentă! Dar trăiește fixată în anumite tipare de gândire din care nu pot să o scot.
- Vrei să te întorci în postura salvatorului, Paula? Nu ți-a fost de ajuns? Nu trebuie să îi schimbi, mai spun o dată, tu trebuie să fii un model pentru ei, pentru toată lumea, și să îți îndrepți atenția spre interiorul tău, acolo merită făcute schimbări.
- Atunci aleg să mă uit în interior, urmând să se facă lumină și să îmi găsesc propriul adevăr.
Cum mi-a aparut psoriazis-ul
Am 7 ani și sunt o fetiță ca oricare alta. Îmi place să mă joc cu păpușile, am o colecție întreagă. Stau la bunici, și întreaga curte e plină de pui de găină, la toți le-am pus nume și vin după mine, pentru că le dau mereu de mâncare. Îmi place să ies cu prietena mea cea mai bună, Amalia, suntem nedespărțite. La grădiniță plângeam una după alta când mergeam acasă și plângeam când una nu venea la grădiniță. Acum, întrăm în clasele primare și sunt foarte entuziasmată. Totul e bine, sunt fericită. Părinții mă iubesc, chiar dacă lipsesc mai mereu și muncesc încontinuu, eu mă bucur când sunt și ei prin preajmă și le arăt ce jucării am și cum mă joc cu ele. Mă uit la tati și văd că nu îl interesează și butonează în continuare telecomanda, iar mami se pune jos, lângă mine, și îmi spune să ne jucăm împreună. Sunt cea mai fericită.
Apoi, lucrurile iau o turnură negativă. Încep clasa întâi, mă confrunt pentru prima dată cu citirea unei cărți, cu liniuțe și bastonașe, și mie îmi plac tare mult, mai greșesc și scriu foarte urât. Bunica mea începe să țipe la mine zilnic să-mi fac temele perfect, iar eu plâng în fiecare zi, nu înțeleg ce am făcut greșit și de ce trebuie să fie perfect. Ce e aia perfect? Mie îmi place să fac greșeli, e amuzant!
Ies afară să mă joc cu prietenele mele, afară plouă, și eu am papuci curați, dar nu sunt papucii de duminică, pe aceia nu am voie să-i iau, să nu-i murdăresc. Mama mea mi-i mai dă câteodată la școală, fără să vadă bunica mea, și îmi zice să mă bucur de hainele și papucii „de duminică”, că ea nu crede în așa ceva. Mi se par atât de diferite, bunica și mami! Sunt afară, plouă, eu calc prin bălți, pare distractiv, și râd, dansez în ploaie, îmi place cum se simt picurii de ploaie pe fața mea, mă bucur de viață, cum s-ar spune.
Ajung acasă și o văd pe bunica venind spre mine. Nu înțeleg de ce vine așa grăbită. Nu apuc să-mi ridic capul spre ea, că mă trezesc cu o palmă peste față. Ce se întâmplă? Ce am făcut?
- Ce ai făcut cu papucii ăștia? Explică-mi!
- Am călcat în bălți, m-am distrat!
- Tu știi că te-ai putea răci? Și îți mai strici și papucii!
- Dar.. se pot curăța…
- Nu fi obraznică! Du-te în cameră și dă-i odată jos, să nu te mai văd!
- N-am vrut..
- Bine că n-ai vrut! Și uite că se întunecă! Tu nu te-ai gândit că poate te prinde noaptea pe drum?
- Dar…. nu m-a prins.. sunt aici…
- Bine că ești aici! Lasă-mă în pace, să nu te mai prind cu de astea!
- Vreau să vină mami…
- Mergi și fă-ți temele!
- Bine.. Merg în cameră și plâng, nu înțeleg ce se întâmplă. Pe ceilalți copii de ce nu îi ceartă acasă când se murdăresc? Trebuie să fiu impecabilă? De ce sunt așa speciale lucrurile astea, papuci, haine, nu înțeleg!
- Ai terminat?
- Am scris ceva, dar nu înțeleg ce scrie aici..
- Cum adică nu înțelegi? Mă ia de mână și mă strânge tare.
- MĂ DOARE!
- Cum să nu înțelegi asta? Rupe pagina și ia-o de la început.
- Dar..
- Fă ce-ți spun! Și mai scrii și urât! Dacă nu schimbi scrisul ăsta nu știu ce-ți fac!
Mă uit la mine, la fetița care abia a început școala, e speriată și nu înțelege de ce e certată mereu de bunica ei. Mă uit la mine și nu remarc că îmi apar bube pe corp.. ce sunt alea? Părinții îmi spun că vor trece, nu știu nici ei ce sunt și de la ce au apărut, mă fac cu cremele pe care le avem prin casă, cu ce apucă..
Trec anii și apar tot mai multe. Plâng în fiecare zi, părinții nu mă văd în starea aceea, ei sunt plecați la serviciu. Bunica le spune că nu știu ce am de plâng în fiecare zi. Eu îi spun mamei mele că vreau ca bunica să moară, că îmi face rău. Ea nu știe ce să facă, îmi spune că va fi bine.
Dar corpul meu ripostează. Mă umplu pe spate, pe cap, pe coate, pe genunchi. De ce lumea e așa panicată în jurul meu? După un an, când eram plină deja, decidem să mergem la doctor.
Sunt pe scaunul de la doctor. E o doamnă drăguță, îmi zâmbește. Se uită la bubele mele, și se uită apoi la mama mea. Începe să-i spună despre psoriazis. Nu înțeleg ce zice, e un limbaj complicat, dar o văd pe mama mea plângând.. „nu îi va trece niciodată, e o boală cronică” spune doctorița. Mami plânge, și eu o iau în brațe, pentru că așa simt, nu-mi place să o văd pe mami plângând.
Trece timpul, ajung în spital din cauza unei amigdalite, apoi îmi trece, fac niște injecții pentru streptococ, și între timp ne mutăm la Sibiu.
- Mami, astea nu o să treacă niciodată? E vară și vreau să port tricou și pantaloni scurți, dar sunt plină de bube, ceilalți o să râdă de mine..
- Hai că mai dăm cu cremă, mai mergem la doctori, va fi bine, o să vezi. Dar îi tremură vocea și îmi e greu să o cred..
- Dar de la ce au apărut?
- Știi.. cred că ești destul de mare să înțelegi.. ai fost foarte stresată în ultimii ani, au fost multe șocuri emoționale și asta a declanșat..
- Dar.. de ce?
- Erai forțată să faci totul perfect.. iar noi nu am știut să oprim asta, îmi pare rău.
- Bunica mi-a făcut asta?
- Știi.. da.. adică.. cumva, așa a fost să fie..
- Păi acum că nu mai stăm cu bunicii, nu o să-mi treacă?
- Astea nu trec, Ioana, nu știu ce să mai fac, mă simt neputincioasă și e numai vina mea, nu trebuia să stăm în Archiud, altfel tu nu aveai psoriazis..
- E în regulă, mami, tu ai făcut ce ai știut mai bine. Lasă, o să fiu bine.
Dar nu am fost. Nu am ieșit din casă toată vara, de rușine, pentru că eram plină de bube. Când ieșeam, deși eram îmbrăcată, se mai vedeau pe mâini puțin, și eram constant întrebată „dar ce ai acolo?” sau „cu cine te-ai bătut?”. Și răspundeam că am o iritație, sau mă forțam să râd, ca să nu pară ceva serios. Dar ajungeam acasă și plângeam.
Am 17 ani și abia de câteva luni am devenit conștientă de boala mea. De când mă pasionează psihologia, am învățat că boala aceasta mă afectează mai mult psihic decât fizic. O parte din depresia mea cronică se datorează psoriazisului. Traumele din copilărie fac parte din mine. Încă nu m-am eliberat de credințele limitative, cum că trebuie să fac totul perfect, pentru a fi importantă și apreciată. Cum că trebuie să pun banii și lucrurile materiale în capul listei priorităților, să am grijă mai mare decât de lucrurile mele decât de sufletul meu.
Azi mă uit la mine, Ioana din prezent, parțial vindecată de psoriazis, pentru că o nebună de psihoterapeută a pus-o la punct. Terapia mi-a schimbat viața, În doar câteva luni simt cum am săpat atât de adânc, și am vindecat pe rând câte o rană, pe unele încă nu reușesc, deoarece am de lucrat mai mult. Și îmi place, pentru că învăț cine sunt cu adevărat. Îmi dau seama că eu am trăit pe pilot automat până acum, că i-am lăsat pe alții să-mi trăiască viața, iar acum e momentul să preiau eu cârma vieții mele.
Mă voi vindeca de psoriazis. Într-o zi, subconștientul meu va fi curat. Și atunci se va produce transformarea.
Partea intunecata din mine
Sunt o tânără simplă, dar foarte complicată. Sunt o extrovertită și în același timp o introvertită. Îmi place să fiu deschisă, dar ascund multe lucruri. Aleg să fiu pozitivă, dar sunt negativă. Despre asta este viața mea. Dualitate. În exterior, oamenii mă văd o persoană calmă și liniștită, dar partea întunecată din mine spune altceva, spune că sunt o haotică, o impulsivă. Câteodată nici eu nu mai știu ce parte să aleg.
Fostul meu iubit îmi spunea că mă contrazic prea mult singură. Când îmi spunea asta, izbucneam, și orgoliul meu era mai mare ca oricând. Îmi spunea că el nu îmi spune asta pentru a fi superior, îmi spune pentru a-mi da eu seama ce trebuie să schimb la mine. Azi realizez că nu voiam să accept sfaturile lui, pentru că vedeam cât de mult m-am mulat după el. Am devenit el.
El a fost singurul care mi-a văzut și partea întunecată.
Partea întunecată, care iese de puține ori la suprafață, dar când iese face ravagii extrem de greu de reparat.
Partea mea întunecată, care se manifestă sub forma unui tsunami. Mi s-a spus de nenumărate ori că nu e bine să plâng, că plânsul mă face o persoană slabă și că nu e în regulă ca ceilalți să râdă de mine. Așa că am înghițit, am adunat, și am tot adunat, iar când am dat afară m-am distrus singură.
Azi decid să îi dau voie părții întunecate să iasă la iveală.
Să mă împrietenesc cu ea, pentru că face parte din mine, dar nu o mai las să mă controleze, azi preiau eu cârma și o îndrept spre lumină, spre adevăr.
- Și cum se manifestă partea asta a ta întunecată? De ce spui că e asemenea unui tsunami?
- O să vă dau un exemplu concret. În parcursul unei săptămâni de școală, recunosc că m-am forțat să cred că lucrurile sunt bune. Mi-am repetat o mulțime de mantre, am meditat, am făcut ca traiul să-mi fie cât de ușor, să rezolv problemele pe rând, pentru a nu ceda nervos și a plânge ore în șir, ulterior să nu mai fiu în stare de nimic.
- Deci, ți-ai reprimat sentimentele. Chiar dacă știai, în teorie, că e un lucru dăunător, ai continuat așa, te-ai gândit că nu are ce să se întâmple rău.
- Exact! Și în weekend am izbucnit. Mi-am făcut agenda zilei, un ceai și muzică. Și mi-am spus că încep cu învățatul la biologie. Am început liniștită, iar la prima idee pe care nu am reușit să o înțeleg și pe urmă să o rețin, am început să plâng, și am plâns toată ziua.
- Ai dat tot afară, tot ce ai acumulat pe parcursul săptămânii.
- Da, și am început să fiu foarte irascibilă, să mă ghemuiesc pe podea și să strig că nu mai vreau să trăiesc, că vreau să se termine odată durerea asta, m-am cufundat în lacrimi. Mama mea era lângă mine, speriată, neștiind ce să facă.
- Și cum ai reușit să te oprești? Că doar te-ai oprit la un moment dat.
- Am plâns până la epuizare, plânsul mă adoarme. Însă nu am dormit. A trecut, pur și simplu. Cred că am dat tot afară și astfel m-am calmat. Însă m-am speriat până și eu de partea aia întunecată, și gândurile care mi-au apărut. Foarte negative. Distrugătoare.
- Dar vezi tu, partea asta întunecată are și ea rolul ei. Te face să realizezi că trebuie făcute niște schimbări, pentru ca tu să devii mai puternică, ce părere ai de asta?
- Mă ajută, da, dar ce fac când pierd controlul? Am două personalități în mine. O am pe Ana pozitivă, care e gata pentru noi provocări, gândește constructiv și are relații armonioase cu ea și cu cei din jur, și mai e cealaltă Ana, cea care fumează, se gândește la alcool atunci când vrea să se distreze, e invidioasă și negativistă. Sunt 2 personalități total diferite! Și amândouă trăiesc în corpul ăsta, de care îmi e tare milă.
- Cum ai spus și tu, viața ta înseamnă dualitate. Așadar, cum faci ca cele 2 Ana să se contopească și să fie într-un echilibru? Cum faci să preiei tu controlul, în adevăratul sens al cuvântului?
- Îmi reamintesc constant de prioritățile mele. Inspir, expir, și mă readuc în prezent. Fac un pas în spate și mă uit la mine. Ies din corpul meu și privesc, ca un martor, privesc imaginea de ansamblu.
- Da, dar tu îmi spui că în momentele în care partea ta întunecată iese la iveală, pierzi controlul. Cum o să îți aduci aminte de toate astea în momentul în care începi să plângi și să urli?
- Cu fiecare experiență de genul o să mă întăresc și voi ști cum să acționez la momentul respectiv.
- Aici te minți singură, eviți să înfrunți situația, chiar tu, cu gurița ta ai spus că tratezi lucrurile serioase cu superficialitate și că îți dorești să schimbi asta, păi?
- Fug de anumite responsabilități, pentru că nu știu cum să rezolv problema. În momentul de față nu mă pot gândi la ceva să mă ajute în privința asta, a stării mele extreme.
- Atunci nu fugi de asta. Oprește-te și gândește-te. Ce posibilități ai?
- Pot să…
- Te lași să simți? Sau să continui să reprimi până când într-o zi puști?
- Să mă las să simt totul?
- Da, Ana. Lasă-te să simți tot amalgamul de sentimente, atât pozitive, cât și negative. Și ai răbdare cu tine, echilibrul nu se obține ușor, e nevoie de muncă constantă și pasiune.
- Am înțeles.
- Cum se mai manifestă partea asta? Nu cred că e doar de la o extremă la alta, cred că își mai face apariția și la un nivel mai mic, dar te-ai putea scuti și de el.
- Din nou am un exemplu foarte recent. Chiar ieri, eram foarte fericită la ore, pentru că facem ore online și îmi place mult mai mult școala online decât cea fizică. După ore, însă, ceva s-a schimbat. Mi-am urmat agenda zilei, făcând activitățile propuse, sport, scris, citit, iar când m-am pus să fac ceva teme, mi-a pierit instant cheful. Am fost nemulțumită de mine, m-am certat pentru că nu am avut chef, pentru că acum am mai mult timp liber și pot face lucrurile ca la carte! Și fix în momentul ăla nu am reușit!
- Te-ai luat prea tare, ai fost prea dură cu tine, și mai știu care e problema. Când urmezi aceleași activități zi de zi, se instalează o rutină, și tu te plictisești repede, ai nevoie de diversitate, de spontaneitate.
- Cam acesta a fost motivul pentru care am fost nervoasă. Plus că am sunat-o pe prietena mea cea mai bună, să o întreb dacă vrea să iasă, și mi-a spus că are de învățat. Orgoliul meu s-a alăturat și mi-a indus o stare neplăcută „cum adică să mă refuze?”, eu probleme cu refuzurile am avut de când mă știu, le accept foarte greu. Nu suport să fiu refuzată, și de aceea ratez o mulțime de oportunități, pentru că îmi e frică să nu fiu refuzată.
- Așa, deci ai conștientizat când și-a făcut apariția partea întunecată. Cum ai procedat? Cum ai gestionat situația?
- Am sunat-o pe prietena mea, Amalia, și i-am spus că nu înțeleg de ce nu suport refuzurile, pentru că ea nu mă refuză pe mine neapărat, refuză ieșirea, pentru că are alte priorități.
- Așadar, urăști să fii pe locul 2. Aici e buba, aici e rădăcina problemei. Părinții au pus serviciul pe primul loc, Bogdan s-a pus pe el pe primul loc, Amalia a pus învățatul pe primul loc, iar tu ai picat mereu pe locul 2. Și pentru tine, ceilalți au fost pe primul loc. Aici a fost greșeala ta.
- Da! În sfârșit o soluție. Așa e, i-am pus mereu pe ceilalți pe primul loc, mai puțin pe mine.
- Realizezi că mai vine câte un test de acesta, ca să vezi cum merge reinventarea ta?
- Conștientizez și îmi place. Îmi place, pentru că văd, simt că mă schimb și că îmi reconstruiesc întreaga ființă. Atât moral, cât și fizic, datorită sportului.
- Bravo, Ana! Azi ești bucurie, liniște și energie.
