psihoterapeut Bucuresti

Anxietate

Anxietate – un cuvânt care m-a speriat mereu. Am citit atât de multe articole, și tot nu o pot defini. Pot doar să o simt. M-am contopit cu ea, face parte din mine și cu greu mă detașez, pentru a-mi da seama când se manifestă și cât rău îmi poate face, dacă nu sunt conștientă.

Cum ești astăzi, Paula?
Dacă vă vine să credeți, de dimineață mi-am dat nota 10, pentru că m-am trezit cu un chef de viață nebunesc, ireal. M-am trezit motivată și gata pentru o zi productivă. Însă, pe parcursul zilei, lucrurile au luat o turnură mai puțin pozitivă.
Și ai descoperit cauza?
Anxietatea mea. Parcă în fiecare secundă simt că se va întâmpla ceva rău, ceva ce să-mi tulbure liniștea. Iar gândurile mele au dus la acțiuni.
Dă-mi un exemplu concret. Cum a fost ziua ta înainte de momentul declanșator, și cum a fost după? Cum te-ai simțit?
Am intrat la ore, mi-au plăcut foarte mult, dar am descoperit o problemă. Sunt dependetă de telefonul meu. Îl verific constant. Știu că „munca” mea de la Oriflame se bazează pe mediul online, și azi am investit o oră în oriflame, cu capul în telefon și laptop, dar și în timpul orelor, și în pauze, și după școală tot cu telefonul am fost. Aproape non-stop.
Și de ce crezi că se întâmplă asta? Asta pentru că te plictisești extrem de repede, ții minte ce ai citit despre personalitatea histrionică? Tu ești acel tip de om care are nevoie mereu de noutate, de stimulare, și cauți asta în telefon, dar de multe ori telefonul îți fură energia și îți declanșează anxietatea.
Da, rețelele de socializare îmi produc anxietate. Și ar fi trebuit să devin conștientă de asta după ce am vizionat filmul „Dilema socială”.
Nu lăsa informația valoroasă să se piardă, am impresia că tu vrei intenționat să nu o bagi în seamă, să te concentrezi pe lucrurile superficiale și mult mai ușor de accesat. De ce se întâmplă asta?
Cred că.. vreau să rezolv totul repede și gata, după să fiu scăpată. Însă nu realizez că fac lucrurile de mântuială și că nu mă ajută cu nimic, mai bine fac un lucru și îl fac bine.
Se vede că teoria o știi, dar practica?
Practica mai greu, însă fac progrese. Văd cât de mult s-a transformat viața mea după 2 luni de terapie, mă simt altă persoană, pentru că tot sap, și scot tot rahatul de acolo.
Așa e, se face lumină, încet ajungi spre esența ta, te descoperi de la rădăcină și începi să reconstruiești, de data asta cu mai multă atenție, pentru că ai acumulat înțelepciune.
Îmi place cum sună, și simt asta. Acum, văd că sunt multe lucruri care mă blochează, revenind la dependența de telefon, nici nu știu ce ar trebui să fac, să-mi limitez timpul? Să mă provoc să fac pauză de la rețelele de socializare, măcar pentru o săptămână?
E foarte bine că îți pui întrebări. Dar cel mai important e să îți și răspunzi tu la ele, să cauți răspunsuri și soluții. Să te înveți să devii propriul tău psiholog, nu al altora. Să te îndrumi tu pe tine pe drumul bun, cum sună asta?
O iau în direcția aceea, și am în minte spusele profesoarei mele de biologie „dacă ne punem întrebările corecte, deja știm jumătate din răspuns”, și are completă dreptate. Așadar, soluția e să îmi fac un plan de organizare a timpului petrecut pe telefon, și să fac mai multe activități care să mă facă să îmi evit telefonul.
Care ar putea fi aceste activități?
Sportul, în primul rând. Aici sunt tare mândră, pentru că fac aproape în fiecare zi, și îmi ridică mult stima de sine.
Foarte bine, de multe ori ți-am spus cât de important e sportul și mișcarea, plimbările.
Da, chiar voiam să vă povestesc prin ce experiență am trecut ieri. Tatăl meu mi-a tot spus „tu ieși afară doar când poate ieși și Simona, sau X, sau Y, tu depinzi de ei, ce-ar fi să mai ieși, să mai cunoști și tu lumea?”. La momentul respectiv, m-am supărat, bineînțeles, pentru că orgoliul meu a fost mai presus. Dar ieri am luat inițiativă. Mi-am luat ghiozdanul în spate, în care mi-am pus aparatul de fotografiat ( o pasiune ), un termos cu cappuccino, laptopul și o pătură.
Așa, excelent, ai luat inițiativă singură, cum te simți să nu depinzi de nimeni, să îți placă propria ta companie?
Vai de mine, extraordinar! M-am încălțat și i-am spus mamei mele că merg prin pădurea din apropiere. Ghiciți ce mi-a spus.. „cum să mergi singură prin pădure, tu nu te gândești câte pericole sunt?” i-am răspuns „ok, atunci merg să mă plimb.” M-a întrebat „te plimbi SINGURĂ? Cum adică? Cheam-o pe Simona.” Și atunci am cedat „mami, eu nu depind de oameni, m-am săturat să tot aștept, și știu că tu nu ai cum să înțelegi, pentru că tu depinzi de tati, îi ești supusă și ce spune el e sfânt. Eu nu vreau o viață așa. De aceea ți se pare Emelin o persoană așa minunată, pentru că e exact ca tati, și te-a atras asta la el. Îmi pare rău că îți spun asta, dar nu e atât de minunat precum crezi, și te rog să mă lași să mă bucur de natură, de viață, în ce mod cred că mă ajută” S-a uitat în jos, și a plecat în cameră, iar eu în pădure.
Cum te-a făcut să te simți discuția cu ea? Te-ai înfuriat cam repede. A atins o latură sensibilă, și tu ai ripostat. Ce înveți din lecția asta?
În primul rând, am observat că mă enervez atunci când oamenii se îndoiesc de mine sau îmi impun anumite lucruri. Și asta e doar pentru că ego-ul meu e uriaș și abia așteaptă să își facă apariția.
Tu îi dai voie, tu te lași controlată și vândută de către mintea ta, știi asta.
Devin tot mai conștientă pe zi ce trece. Aleg acum să vorbesc despre anxietatea mea, pentru că în Agenda Vindecării am avut subiectul acesta și a fost o adevărată revelație. Am descoperit tehnici de respirație, pentru momentele în care apare și cum să o controlez.
Asta apreciez la tine, că ești conștiincioasă și pasionată de subiectele acestea, acum mentalitatea ta s-a schimbat? Simți că procesul acesta trebuie să aibă un sfârșit, că vei fi bine într-o zi și gata?
Nu, am rupt rădăcinile convingerilor că a mea călătorie de dezvoltare personală are un sfârșit. Nu vreau să se sfârșească niciodată și vreau ca nevoia mea cea mai importantă să rămână cea de dezvoltare, creștere, evoluție. Mă simt ca o floare.
Bine, Paula. Spune-mi acum, cum te-ai simțit când ai fost singură și te-ai plimbat în pădure?
Nu am simțit pic de singurătate. Am inspirat aerul curat, la un moment dat am vorbit la telefon cu Diana, iar după m-am bucurat câteva momente și am admirat natura. Am strâns frunze, am făcut poze. Și mi-a plăcut singură, am trecut și peste frica aceea că „mă văd oamenii că sunt singură pe stradă și mă plimb, or crede că sunt nebună, că am ceva probleme, că nu am prieteni?”
Aici nu ai trecut peste cu adevărat, încă îți pasă mai mult de părerea lumii și nu ești sigură exact ce vrei să demonstrezi, dar asta e o altă discuție. Să aud, acum la încheiere, care e mantra pe săptămâna aceasta?
„Nu este nevoie să-i mulțumesc pe cei din jurul meu permanent”. Și chiar nu trebuie, trebuie să mă pun pe primul loc, acum ori niciodată.

Viata mea dupa 2 luni de terapie

Astazi aleg sa imi deschid sufletul. Vreau sa fiu total sincera cu mine, indiferent de situatie, sa devin vulnerabila si, cel mai important, sa fiu autentica.
In urma cu 2 luni alergam prin viata, nici eu nu stiu de ce si incotro. Ma tot agatam de oameni, de aprecieri, de placreri de moment, in urma cu 2 luni eram un cadavru umblator.
Ce credeti ca s-a schimbat?
A aparut o nebuna de psihoterapeuta care mi-a dat lumea peste cap, m-a zguduit de la radacini si mi-a aratat viata asa cum este de fapt.
La inceput nu mi-am dat seama ca e un dar de la Dumnezeu, si e momentul sa o iau de la 0. E momentul sa ma reconstruiesc, sa ma reinventez, sa ma cunosc pe mine.
La inceput am tratat cu superficialitate, crezand ca eu ma pot vindeca in 2 sedinte daca sunt ochi si urechi la spusele ei. Ma credeam mare si tare, ca eu sunt desteapta si pot rezolva orice problema. Desigur, asta mi-a adus numai necazuri, iar Vio m-a facut sa realizez ca procesul de dezvoltare personala dureaza o viata intreaga, nu se sfarseste niciodata, si tocmai asta e frumusetea lui.
Cand am inceput, lumea mea era un haos total. Am iesit dintr-o relatie de 3 ani cu baiatul care credeam ca e iubirea vietii mele, urmand sa-mi dau seama ca eu nici macar nu stiu sa iubesc cu adevarat. Aveam rezultate mediocre la scoala si plangeam in fiecare zi din cauza stresului si suprasolicitarii. M-am refugiat in cele mai daunatoare substante, doar Dumnezeu stie cum de nu am cazut intr-o dependenta urata.
Aveam o forma accentuata de psoriazis, adica imi era umplut tot corpul, din cauza cortizolului crescut, al atmosferii din familie, din cercul de prieteni, dar cel mai pregnant, in interiorul meu. Mi-am dat seama ca nu sunt o persoana autentica, precum credeam. Am realizat ca ma tratez cu asprime, ca joc roluri in fiecare zi si viata mea e o continua goana dupa lucruri exterioare, dupa succes, dupa bani, dupa „relatia perfecta”. Si eu nici macar nu stiam cine sunt.
Sa nu va imaginati ca acum stiu cine sunt. Dar acum stiu ce vreau de la viata. Stiu ca am rascolit si am dat o parte din rahatul adunat in sufletul meu afara. Stiu ca sunt o persoana simpla, care isi cauta menirea vietii, care cauta sa fie autentica. Si cred ca asta e o mentalitate sanatoasa.
Nu zic ca aceste 2 luni au fost ascendente constant. Am avut caderi urate, zile pline cu plans si ganduri negative, dar mi-am invatat lectiile si m-am educat cum am stiut mai bine, indrumata de doamna psiholog.
Dupa ce a aparut si Agenda Vindecarii in viata mea, a fost ca o cireasa de pe tort. M-a implinit si m-a facut sa realizez lucruri pe care nu mi le-as fi imaginat niciodata. M-a rascolit, mi-a intors pe dos tiparele de gandire. Si astea cred, in momentul de fata, ca sunt unele dintre cele mai mari realizari ale mele. Fiecare cuvant din carte e scris cu iubire. Fiecare indemn si exercitiu e menit pentru vindecare, pentru accesarea unei constiinte profunde, deoarece transcende limitele gandirii obisnuite.
Mi-a fost atat de greu sa cred ca mi se ofera ceva bun, parca imi era frica, avand in permanenta gandul ca ceva rau urmeaza sa se intample, ca o sa fie totul in zadar.
M-am confruntat si cu ganduri sinucigase, in cele mai negre zile ale mele, in care ma ghemuiam pe podea si ma durea tot corpul, ma durea sufletul, si ma umpleam de lacrimi. Dar m-am ridicat. Pentru ca am fost ajutata. Vio este ingerul meu. Ea s-a uitat la mine si mi-a spus „Te ajut. Dar nu iti spun cu frumosul, ci iti arat viata exact cum e, iar apoi depinde de tine incotro o iei”. Mi-am ridicat privirea spre ea si am imbratisat-o, m-am agatat de speranta ca am o sansa. Am o sansa sa ma reinventez, nimic nu e intamplator.
Ca sa o iau treptat, dupa cateva sedinte credeam ca sunt bine. Dar cand ma lovea cate o provocare, cadeam atat de grav, incat parca ma invarteam intr-un cerc. Dar nu m-am lasat. Vio nu m-a lasat. Mi-am facut temele de la ea cu regularitate, si astfel mi-am descoperit talentul ascuns si pasiunea pentru scris. Cu ajutorul ei imi dezvolt capacitatile acestea si vad tot mai clar cum visurile mele vor deveni realitate intr-o buna zi. Mi-am implementat obiceiuri sanatoase, pe care le aveam si mai de mult, dar le-am lasat cu totul, pentru ca viata mea a luat o turnura negativa din cauza despartirii, dar am realizat ca viata mea era distrusa si de dinainte. Am jucat roluri mereu, am vrut mereu sa fiu ceea ce nu eram, voiam sa fiu ba in centrul luminii, ba in umbra, nici eu nu stiam incotro sa o iau.
Nu eram cu adevarat bine, nici pe departe. Mintea mea ma cumpara si ma vindea, dar nici macar mie. Ma simteam ca un caine constant ademenit cu osul, ca si cum ma agatam de ceva, de anumite sperante, dar ma pacaleam singura. Doar cand am ales sa ma privesc in fata, exact asa cum sunt, s-a produs schimbarea.
Am apreciat asta la mine, ca m-am tinut de teme, de tehnicile de respiratie si pentru psoriazis, sunt recunoscatoare perseverentei din mine.
Astazi ma uit la mine, vad ca psoriazisul s-a diminuat, arata mai bine. Ma uit la interiorul meu si pot respira, fara sa miros doar rahat. Nu ma sufoc, simt miresme placute. Simt puritate. Vad ca mai am mult de lucrat, dar asta nu ma sperie. Azi stiu ca ma pun pe mine pe primul loc si invat sa ma iubesc. Invat sa dau jos toate mastile de salvator, agresor si victima, pe care le foloseam constant.
Datorita doamnei psiholog am realizat radacinile celor mai ascunse probleme, ce se trag din traumele din copilarie. Ea m-a invatat sa gasesc singura solutii la provocarile ce apar zi de zi si cum sa ma modelez dupa propriul plac, nu dupa ceilalti. Ea a fost acolo pentru mine, cand m-am simtit straina in propriul corp si habar nu aveam ce sa fac.
Nu sunt mandra de ceea ce am facut in trecut, de cum m-am modelat dupa fostul iubit, de cum mi-am tratat parintii, de cum am purtat fel de fel de masti in fata prietenilor. Nu sunt mandra de cum m-am tratat si mi-am agresat sufletul, mi-am batut joc de sentimentele mele, mi-am ignorat intuitia si m-am lasat prada comportamentelor toxice. Dar sunt mandra ca m-am privit pe mine goala, atat fizic cat si in suflet, si mi-am acceptat actiunile. M-am luat in brate si m-am iertat. Niciun comportament, nicio persoana, niciun gand nu au fost intamplatoare. Toate au avut un sens, dar nu l-am vazut la momentul respectiv, si cred ca ceea ce e mai important e sa vad sensul de acum incolo. Nu trebuie sa dovedesc nimanui nimic. De azi, aleg smerenia in locul arogantei. Sunt mandra de progresul pe care l-am facut, si nimic din toate astea nu s-ar fi intamplat fara ajutorul doamnei psiholog Violeta Popa.
Sunt o simpla tanara, dar caut sa ma slefuiesc asemenea diamantului.