Raul este un tânăr dornic de schimbare

Psihoterapeut Bucuresti

Raul este un tânăr dornic de schimbare.

Maestrul i-a oferit șansa să-și transforme viața de la rădăcină, să renunțe la convingerile limitative și să se autodepășească. Însă acesta este foarte leneș și cu obloane la ochi. Când te uiți la el, parcă îți vine să râzi la cât de încet se mișcă, și fără o anume direcție.
Dar maestrul îl trezește încet, cu pași mărunți, dar siguri.
• Știi, maestre, nu înțeleg de ce toți oamenii din jurul meu sunt așa plini de răutate, invidie și mincinoși.
• Dragul meu, tocmai ți-ai făcut descrierea corectă.
• Cum adică? Întreabă tânărul, confuz.
• Nu știi că ceilalți sunt proiecția ta? Atât a părților bune, cât și a părților rele din tine. Cei care apar și îi ții lângă tine, sunt cei care îți reflectă partea pozitivă, iar cei care te enervează îți relevă partea întunecată din tine.
• Asta înseamnă că.. eu atrag acești oameni?
• Tu îți creezi realitatea ta. Dar îți e mult mai ușor să dai vina pe oamenii din jurul tău în loc să îți asumi anumite responsabilități. Cum vrei să îți trăiești viața, Raul?
Întrebarea îl sperie. Se uită în gol, mintea i se blochează. Își dă seama că are nevoie de o schimbare numaidecât, că nu mai poate fi atât de adormit și e vremea să facă ceva cu viața lui.
• Ce trebuie să fac, maestre?
• Te pot ajuta, ai de făcut câteva lucruri, iar dacă ai încredere în mine, ți se va schimba viața.
• Am încredere. Spuneți-mi ce să fac. Orice.
• Pentru început, mătură în această cameră.
Tânărul se uită nedumerit la maestru. „Doar atât? Chiar atât de ușor este să îți schimbi viața? Asta o pot face și cu ochii închiși!”. Ia mătura și începe din mijlocul camerei, neîndemânatic. Se gândește să termine cât mai repede, pentru a merge la maestru să-i ceară următoarea sarcină.
• Am terminat! Spune tânărul după 10 minute. Camera era o harababură.
• Hai să vedem, spune maestrul pe un ton calm. La tine acasă tot așa faci curat?
• La mine acasă nu prea fac, de cele mai multe ori nu e nevoie și face mama mea. Eu o mai ajut câteodată.
• Și când faci tu, îți place să fie lună și bec?
• Da! Nu pot trăi undeva unde lucrurile nu sunt puse fiecare la locul lui.
• Atunci, cum ți se pare că ai măturat camera aceasta? Fii sincer cu tine.
• Poate că nu chiar cum fac la mine, m-am gândit că nu e așa de important.
• Dragule, imaginează-ți că în fiecare loc în care mergi ești acasă la tine, așa să faci curățenie.
• Nu m-am mai gândit la asta până acum.
• Acesta a fost primul tău obstacol pe care l-ai luat ca fiind tare ușor, dar mintea ta te-a păcălit. Întoarce-te mâine cu mai multă înțelepciune.
Raul pleacă acasă și se pune pe gânduri. De ce acordă maestrul importanță unor lucruri atât de simple, când el are probleme serioase la personalitatea lui, chestiuni complexe și de lucrat pe partea emoțională și spirituală? Nu înțelege, dar adoarme gândindu-se că totuși i se vor revela mai multe lucruri în ziua următoare.
• Maestre, am sosit! Bine v-am găsit. M-am gândit la întâmplarea de aseară și mi-am dat seama cu ce am greșit. Tratez aproape orice cu superficialitate și nu am deloc răbdare, iar asta mă face să mă mișc într-un mod alert, însă fac lucruri inutile.
• Ți-ai învățat lecția, eroule, și asta e important. Însă ai grijă, că mintea te va păcăli din nou. Acum, să reluăm primul obstacol și să vedem cum te descurci.
Tânărul a stat aproximativ o oră să măture întreaga cameră, dar de data asta a făcut-o așa cum trebuie, deși mintea s-a împotrivit de nenumărate ori „mai repede, că pierzi vremea!”, „las-o baltă, îți aloci timp prețios unei acțiuni fără valoare în loc să faci ceva măreț!”
• Ești pregătit pentru sarcina următoare?
• Da!
• Du-te și fă o plimbare prin parc.
• Poftim?
• Hai, fuguța!
El pleacă confuz, din nou, și pe drum se tot frământă, se gândește că nu merge în nicio direcție, că maestrul îl păcălește de fapt și că el nu va ajunge să fie împlinit și fericit. Pe parcursul plimbării în parc, mintea îl însoțește, dar Raul nu realizează că aceasta este cel mai mare dușman al său.
• Ești sigur de schimbarea asta, Raul? Adică, uite ce prostii te pune maestrul să faci, în loc să îți dea sarcini valoroase și care într-adevăr te vor ajuta!
• Să știi că m-am gândit la asta, și cred că ar trebui să renunț. Mai bine mă descurc pe cont propriu, cum am făcut-o și până acum.
• Da, și te-ai descurcat bine până acum, crede-mă, eu știu mai bine!
Când se întoarce la maestru, tânărul începe..
• M-am întors, și vreau să vă împărtășesc ceva. Am impresia că…
• Cum a fost plimbarea?
• Cum adică, cum a fost?
• Adică, ce ai văzut?
• …
• Nu te-ai uitat în jurul tău?
• De ce m-aș uita?
• De ce crezi că ți-am dat sarcina asta?
• Pentru că.. mișcarea e benefică? Îmi limpezesc mintea?
• Folosești cuvinte mari, când totul e atât de simplu. Trebuia pur și simplu să te uiți în jurul tău. Să vezi copacii cu frunzele lor, să te minunezi de vânt, de flori, de ceilalți oameni care trec pe lângă tine, să respiri și să zâmbești.
• N-am făcut nimic din toate astea..
• Dar ce ai făcut?
• Am stat și m-am gândit.. cred că toate astea nu sunt pentru mine și…
• Te-ai lăsat condus de minte.
• M-a însoțit, și da, ea m-a ajutat să-mi dau seama că eu îmi doresc altă direcție, pentru că am impresia că stau pe loc și .. nu merg într-o direcție anume..
• Asta pentru că ai ochii închiși. Vrei să faci lucruri mari, când tu nici măcar nu știi să mături și să te uiți la copaci.
Tânărul se încruntă și își încrucișează brațele la piept. Ego-ul îi este la pământ. Gânduri negative îl cuprind „ce știe el mai bine?” , „eu știu să fac multe lucruri! Cum poate să-mi spună asta?”
• Am să plec acum! Se răstește el.
• Dacă asta este voia ta, eu te las să pleci. Dacă vrei să te întorci în rahatul tău, te poftesc, eu doar ți-am oferit o parte din sufletul meu și am vrut să te ajut să crești, să te transformi într-un bărbat adevărat.
• Cum să mă transform așa, măturând și plimbându-mă prin parc?
• La început mi-ai spus că ai încredere în mine. Le vrei pe toate repede, crezi că succesul se atinge prin scurtături și că totul este atât de simplu, dar nu e.
• Păi știu că nu e, și nu înțeleg, pentru ce atâta efort? Nu merită, am o viață de trăit, mulțumesc, la revedere!
Pe drum, înspre casă, mintea îl felicită, dar el nu se simte împlinit. Deodată, își aduce aminte să respire, și se uită în jurul său.
Vede adierea lină a frunzelor din copaci și se minunează. Vede luna și stelele pe cer, un adevărat paradis! Nu s-a mai uitat niciodată așa la ele.
Începe să aibă gânduri de remușcare. Dacă mintea lui l-a condus la asta? El a mers pentru prima dată cu gândul să se schimbe, și nici măcar nu și-a dat o șansă! La primul obstacol, la prima greutate, s-a supărat și a dat înapoi. Ce fel de om e și ce își dorește cu adevărat?
În acel moment, își aduce aminte de tot ceea ce l-a învățat maestrul și este dispus să își facă un plan. Este dispus să facă eforturi pentru transformarea lui, chiar dacă asta înseamnă să-și lase mintea la o parte și să o ia pe altă cale.
Când se întoarce la maestru, îi spune:
• Îmi pare rău! Sunt un om slab și am nevoie de ajutorul tău. Doar tu mă poți ajuta, și sunt dispus să mătur toate casele și să mă plimb prin toate parcurile, doar să o iau pe calea cea bună.
• Ce vorbești? Tu ești un om puternic, n-ai nevoie de toate asta! Îi strigă mintea, revoltată.
• Mulțumesc, minte, că m-ai servit și m-ai ajutat în nenumărate situații până acum, dar te chem eu când am nevoie de tine. Lasă-mă să trăiesc această experiență.
Și mintea se dizolvă, ușor.
• Nu mă surprinde nimic, spune maestrul, calm.
• Vreau să încep cât de repede! ( spune tânărul, încă surprins de reacția maestrului – cum poate fi atât de linișitit?? )
• Bine, începem cu ceva simplu pentru seara asta și apoi te întorci mâine.
• Ce am de făcut?
• Respiră.
Tânărul zâmbește. Închide ochii, iar apoi se trezește.