Partea intunecata din mine

Sunt o tânără simplă, dar foarte complicată. Sunt o extrovertită și în același timp o introvertită. Îmi place să fiu deschisă, dar ascund multe lucruri. Aleg să fiu pozitivă, dar sunt negativă. Despre asta este viața mea. Dualitate. În exterior, oamenii mă văd o persoană calmă și liniștită, dar partea întunecată din mine spune altceva, spune că sunt o haotică, o impulsivă. Câteodată nici eu nu mai știu ce parte să aleg.

Fostul meu iubit îmi spunea că mă contrazic prea mult singură. Când îmi spunea asta, izbucneam, și orgoliul meu era mai mare ca oricând. Îmi spunea că el nu îmi spune asta pentru a fi superior, îmi spune pentru a-mi da eu seama ce trebuie să schimb la mine. Azi realizez că nu voiam să accept sfaturile lui, pentru că vedeam cât de mult m-am mulat după el. Am devenit el.

El a fost singurul care mi-a văzut și partea întunecată.

Partea întunecată, care iese de puține ori la suprafață, dar când iese face ravagii extrem de greu de reparat.

Partea mea întunecată, care se manifestă sub forma unui tsunami. Mi s-a spus de nenumărate ori că nu e bine să plâng, că plânsul mă face o persoană slabă și că nu e în regulă ca ceilalți să râdă de mine. Așa că am înghițit, am adunat, și am tot adunat, iar când am dat afară m-am distrus singură.

Azi decid să îi dau voie părții întunecate să iasă la iveală.

Să mă împrietenesc cu ea, pentru că face parte din mine, dar nu o mai las să mă controleze, azi preiau eu cârma și o îndrept spre lumină, spre adevăr.

• Și cum se manifestă partea asta a ta întunecată? De ce spui că e asemenea unui tsunami?
• O să vă dau un exemplu concret. În parcursul unei săptămâni de școală, recunosc că m-am forțat să cred că lucrurile sunt bune. Mi-am repetat o mulțime de mantre, am meditat, am făcut ca traiul să-mi fie cât de ușor, să rezolv problemele pe rând, pentru a nu ceda nervos și a plânge ore în șir, ulterior să nu mai fiu în stare de nimic.
• Deci, ți-ai reprimat sentimentele. Chiar dacă știai, în teorie, că e un lucru dăunător, ai continuat așa, te-ai gândit că nu are ce să se întâmple rău.
• Exact! Și în weekend am izbucnit. Mi-am făcut agenda zilei, un ceai și muzică. Și mi-am spus că încep cu învățatul la biologie. Am început liniștită, iar la prima idee pe care nu am reușit să o înțeleg și pe urmă să o rețin, am început să plâng, și am plâns toată ziua.
• Ai dat tot afară, tot ce ai acumulat pe parcursul săptămânii.
• Da, și am început să fiu foarte irascibilă, să mă ghemuiesc pe podea și să strig că nu mai vreau să trăiesc, că vreau să se termine odată durerea asta, m-am cufundat în lacrimi. Mama mea era lângă mine, speriată, neștiind ce să facă.
• Și cum ai reușit să te oprești? Că doar te-ai oprit la un moment dat.
• Am plâns până la epuizare, plânsul mă adoarme. Însă nu am dormit. A trecut, pur și simplu. Cred că am dat tot afară și astfel m-am calmat. Însă m-am speriat până și eu de partea aia întunecată, și gândurile care mi-au apărut. Foarte negative. Distrugătoare.
• Dar vezi tu, partea asta întunecată are și ea rolul ei. Te face să realizezi că trebuie făcute niște schimbări, pentru ca tu să devii mai puternică, ce părere ai de asta?
• Mă ajută, da, dar ce fac când pierd controlul? Am două personalități în mine. O am pe Ana pozitivă, care e gata pentru noi provocări, gândește constructiv și are relații armonioase cu ea și cu cei din jur, și mai e cealaltă Ana, cea care fumează, se gândește la alcool atunci când vrea să se distreze, e invidioasă și negativistă. Sunt 2 personalități total diferite! Și amândouă trăiesc în corpul ăsta, de care îmi e tare milă.
• Cum ai spus și tu, viața ta înseamnă dualitate. Așadar, cum faci ca cele 2 Ana să se contopească și să fie într-un echilibru? Cum faci să preiei tu controlul, în adevăratul sens al cuvântului?
• Îmi reamintesc constant de prioritățile mele. Inspir, expir, și mă readuc în prezent. Fac un pas în spate și mă uit la mine. Ies din corpul meu și privesc, ca un martor, privesc imaginea de ansamblu.
• Da, dar tu îmi spui că în momentele în care partea ta întunecată iese la iveală, pierzi controlul. Cum o să îți aduci aminte de toate astea în momentul în care începi să plângi și să urli?
• Cu fiecare experiență de genul o să mă întăresc și voi ști cum să acționez la momentul respectiv.
• Aici te minți singură, eviți să înfrunți situația, chiar tu, cu gurița ta ai spus că tratezi lucrurile serioase cu superficialitate și că îți dorești să schimbi asta, păi?
• Fug de anumite responsabilități, pentru că nu știu cum să rezolv problema. În momentul de față nu mă pot gândi la ceva să mă ajute în privința asta, a stării mele extreme.
• Atunci nu fugi de asta. Oprește-te și gândește-te. Ce posibilități ai?
• Pot să…
• Te lași să simți? Sau să continui să reprimi până când într-o zi puști?
• Să mă las să simt totul?
• Da, Ana. Lasă-te să simți tot amalgamul de sentimente, atât pozitive, cât și negative. Și ai răbdare cu tine, echilibrul nu se obține ușor, e nevoie de muncă constantă și pasiune.
• Am înțeles.
• Cum se mai manifestă partea asta? Nu cred că e doar de la o extremă la alta, cred că își mai face apariția și la un nivel mai mic, dar te-ai putea scuti și de el.
• Din nou am un exemplu foarte recent. Chiar ieri, eram foarte fericită la ore, pentru că facem ore online și îmi place mult mai mult școala online decât cea fizică. După ore, însă, ceva s-a schimbat. Mi-am urmat agenda zilei, făcând activitățile propuse, sport, scris, citit, iar când m-am pus să fac ceva teme, mi-a pierit instant cheful. Am fost nemulțumită de mine, m-am certat pentru că nu am avut chef, pentru că acum am mai mult timp liber și pot face lucrurile ca la carte! Și fix în momentul ăla nu am reușit!
• Te-ai luat prea tare, ai fost prea dură cu tine, și mai știu care e problema. Când urmezi aceleași activități zi de zi, se instalează o rutină, și tu te plictisești repede, ai nevoie de diversitate, de spontaneitate.
• Cam acesta a fost motivul pentru care am fost nervoasă. Plus că am sunat-o pe prietena mea cea mai bună, să o întreb dacă vrea să iasă, și mi-a spus că are de învățat. Orgoliul meu s-a alăturat și mi-a indus o stare neplăcută „cum adică să mă refuze?”, eu probleme cu refuzurile am avut de când mă știu, le accept foarte greu. Nu suport să fiu refuzată, și de aceea ratez o mulțime de oportunități, pentru că îmi e frică să nu fiu refuzată.
• Așa, deci ai conștientizat când și-a făcut apariția partea întunecată. Cum ai procedat? Cum ai gestionat situația?
• Am sunat-o pe prietena mea, Amalia, și i-am spus că nu înțeleg de ce nu suport refuzurile, pentru că ea nu mă refuză pe mine neapărat, refuză ieșirea, pentru că are alte priorități.
• Așadar, urăști să fii pe locul 2. Aici e buba, aici e rădăcina problemei. Părinții au pus serviciul pe primul loc, Bogdan s-a pus pe el pe primul loc, Amalia a pus învățatul pe primul loc, iar tu ai picat mereu pe locul 2. Și pentru tine, ceilalți au fost pe primul loc. Aici a fost greșeala ta.
• Da! În sfârșit o soluție. Așa e, i-am pus mereu pe ceilalți pe primul loc, mai puțin pe mine.
• Realizezi că mai vine câte un test de acesta, ca să vezi cum merge reinventarea ta?
• Conștientizez și îmi place. Îmi place, pentru că văd, simt că mă schimb și că îmi reconstruiesc întreaga ființă. Atât moral, cât și fizic, datorită sportului.
• Bravo, Ana! Azi ești bucurie, liniște și energie.