Caderi si urcusuri

Caderi si urcusuri

Știi acel moment când poți spune că ești fericită, împăcată cu tine, și că totul în viața ta merge bine? Iar apoi vine un moment în care se dărâmă totul, și nu îți dai seama ce s-a întâmplat de fapt și ce te-a adus în punctul în care să fii deprimată.

Aici intervine mintea, care îți joacă feste. Te face să crezi că s-a terminat cu suferința, iar apoi te lovește din plin, ca să-ți aduci aminte că viața nu-i tocmai așa roz precum credeai.

Cum să eviți momentele astea? N-ai cum. Se întâmplă, pur și simplu. Există zile bune și rele, iar tot ce poți să faci e să rămâi puternic, să fii detașat și să iei viața ca pe o glumă, ca pe o comedie, nu ca pe o tragedie. Ușor de zis, greu de făcut, nu?
M-am regăsit într-o stare de agonie în acest weekend, și încă nu am înțeles de ce. Sper ca scrisul și introspecția să mă ajute. Mereu îmi dau seama și îmi rezolv problemele prin scris.

Weekendul a început frumos, vineri abia am așteptat să îmi văd părinții, dar, surprinzându-mă acasă, m-a cuprins o stare tare ciudată, parcă de irascibilitate. Mi-am spus că va trece, și mi-am mutat atenția în altă parte.

Am stat mai mult cu mama mea și am povestit una alta.
• Se vede că ești mai bine, Raluca.
• Să știi. Mă simt mai veselă, pe interior. Terapia m-a ajutat nespus. Totuși, simt că mai am multe de învățat și sunt într-o continuă dezvoltare.
• Așa e, dezvoltarea personală nu se termină niciodată, îmi spune mama mea, mereu cu vorbele înțelepte la ea.
• Cum ți-a fost săptămâna?
• Destul de obositoare, se apropie scenariul roșu și urmăm să fim în online.
• Eu îmi doresc asta! Sunt sătulă până peste cap de teste, de teme și de orarul ăsta încărcat.
• Dar uite, acum ai apartamentul ăsta frumos, ai posibilitatea să mergi la școală și să-ți vezi colegii și prietenii, de ce ești nemulțumită?
• Pentru că mă trag în spate de la tot ce înseamnă efort. Mintea mea refuză să rețină, să asimileze, să muncească. Mă trag tot mai în spate și după plâng că nu reușesc să fac nimic.
• Și atunci, de ce nu faci ceva în privința asta? Sunt atâtea variante! Meditează, fă sport, ieși în natură, toate te ajută să îți recapeți entuziasmul și pofta de învățat, pe urmă.
• Ai mare dreptate. Și atunci, de ce îmi tot spun că vreau să fac toate lucrurile astea minunate care îmi aduc doar beneficii, și ajung să fac toate lucrurile care îmi provoacă rău?
• Nu îți dorești destul de tare?
• Tot ce se poate. Nici eu nu știu ce îmi doresc. Sunt epuizată psihic.

Și atunci m-am culcat. Atât de epuizată am fost, încât am dormit ziua. Eu niciodată nu dorm ziua. După ce m-am trezit, mi-am dat seama că nu sunt în stare să fac nimic pentru școală și am decis să fie ziua de relaxare. Am făcut baie, și pe urmă am vrut să îmi fac niște poze, dar nu mi-a ieșit niciuna și am început să plâng de nervi. Chiar nu m-am înțeles. Cum să plâng de nervi pentru că nu îmi iese o poză?

De ce?

Pentru că sunt o perfecționistă.
De aceea, mi-am ales mantra pentru săptămâna următoare „Pot să suport ideea că nu sunt un om perfect”. Sunt convinsă că o să mă ajute să schimb asta. Vreau să scap de asta, să mă eliberez.
Am sunat-o pe cea mai bună prietenă a mea, Alina, și am ieșit la cafea. Nu am fumat deloc.
• Ce mă bucur că am ieșit, Raluca!
• Și eu, simt că avem atâtea de vorbit!
• Hai să ne organizăm puțin, așa cum ne place nouă. Începe tu, ce ai mai făcut în ultimul timp, cum ți-a mers zilele astea?
• M-am concentrat super mult pe învățat, am stat cu Dragoș ( iubitul ei ) foarte mult, și am vrut să am totul în echilibru, m-am străduit și am reușit.
• Chiar așa, cum sunteți tu și Dragoș?
• Să știi că sunt foarte fericită. Mai avem momente și momente, în care mă supăr eu fără motiv, sau în care el e mai încăpățânat, dar ne iubim foarte mult, și deja am stabilit cum să facem când eu plec la facultate. Vom vorbi pe facetime zilnic și nu vor trece 2 săptămâni fără să ne vedem ( el fiind cu un an mai mic decât ea )
• Și el chiar se va muta la tine la Brașov după ce termină și el liceul?
• Așa are de gând.
• Oau, deci chiar gândiți în viitor relația asta.
• Știu că așa erai și tu cu Raul, dar crede-mă că e mai bine așa, îți stă tare bine singură și simt că ești tu cu adevărat, în sfârșit.
• Să știi că am mai avut gânduri de întoarcere, dar asta doar pentru că m-am simțit uneori singură. Dar mi-am adus aminte că mă am pe mine.
• Asta e cel mai important. Știu că nu ar trebui să-ți spun asta, dar meriți să știi. Raul îmi tot trimite snapuri, poze cu el și prietenii lui, poze cu ce face el, și pun pariu că mi le trimite ca eu să îți spun ție!
• Poate că în subconștientul său de aia o face. Sunt ok cu asta, ceea ce mă deranjează pe mine e că desi nu îl mai urmăresc pe Instagram, intru periodic pe profilul lui să văd dacă a postat ceva, pentru că el mă urmărește și mă are la prieteni apropiați.
• Scoate-l de tot, Raluca! Cu ce te ajută?
• Păi vreau să vadă ce postez!
• De ce? Nu trebuie să știe ce se întâmplă în viața ta!
• Ba da, să vadă că sunt bine.
• Și ești, oare? De ce ești așa orgolioasă? Nu are niciun sens. Îți faci mai mult rău, și nu merită. Mai gândește-te o dată.

A doua zi, sâmbătă, am avut parte de o mulțime de căderi. Căderi psihice.
M-am trezit entuziasmată, că urmează să fac o mulțime de lucruri pentru școală și să le rezolv pe toate, așa cum am reușit weekendul trecut. Am avut o listă lungă și le-am rezolvat pe toate.

Însă ceva s-a schimbat.

M-am pus la birou, să mă pregătesc să învăț pentru testul la bio. Am început în forță, am citit atent și am înțeles teoria, am făcut ceva desene, le-am luat pe rând, răbdătoare, am făcut pauze.

După 5 ore, am început să plâng. Mi-am dat seama că în astea 5 ore nu am făcut prea multe, nu am ajuns nici măcar la jumătatea materialului. M-am concentrat pe jumătatea goală a paharului. În minte mi s-au derulat o mulțime de gânduri negative:
• Nu o să iei nici măcar 5 la testul ăsta.
• Tu crezi că ai înțeles, dar de fapt ești praf.
• Repeți aceeași greșeală.
• Nu poți mai mult.
• Ești o fraieră.
• Mai ai multe de făcut.
• Nu ai făcut mare chestie.
• Te organizezi prost.
Au fost o parte dintre gândurile care mi-au acaparat tot universul. Și atunci am început să plâng, să dau tot afară. Eram singură acasă, iar când au ajuns părinții mei, și-au dat seama că am plans. Mami m-a luat în brate și mi-a spus că va fi bine, și atunci m-am gândit „ acum vede că nu sunt bine ,dacă se gândește că discuțiile cu terapeuta nu ajută deloc și nu mă mai susține? Dacă tot efortul e degeaba, pentru că din cercul ăsta vicios nu pot să ies? Dacă mereu voi plânge din cauza școlii? Cum mă opresc? ”
Cum mă opresc?
Cum iau totul mai ușor?
Ca să mă calmez, m-am uitat cu mama mea la un film și mi-am spus că mâine o voi lua de la capăt, în alt mod și cu altă atitudine.
Am adormit cu greu, pentru că nu eram deloc împăcată cu mine.

Azi am luat-o de la capăt, însă cu aceeași mentalitate.
M-am apucat de învățat, și după o jumătate de oră m-am trezit că plâng în hohote. Astfel, nu am reușit să îmi fac mai nimic pentru școală. Și asta m-a pornit și mai tare spre plâns.
Mă simt într-o capcană pe care eu singură mi-o pun.
Nu mă înțeleg.
Nu mă accept.
Nu sunt puternică.
Nu pot mai mult.
• Nu îți mai spune că nu poți! Ba poți, și ba înțelegi, uite cât de bine mi-ai descris aici la bio! Îmi spune mami tensionată, pentru că nu mai știe ce să facă cu mine.
• Și tot nu voi lua mai mult de 5 la testul ăsta.
• Și ce dacă iei 5? Crezi că o să mă dezamăgești? Tu ești cea mai genială pentru mine, așa cum ești.
• Îți mulțumesc, mami. Însă eu nu mă simt genială. Simt că starea mea depresivă a reapărut, și de data asta trebuie să trag și mai tare.
• Atunci dă-I bătaie, draga mea. Pentru că poți.
Și ea s-a ridicat și a luptat cu fricile ei, însă doar când s-a hotărât că vrea cu adevărat să se schimbe a reușit să facă primul pas.