Scrisoare catre tata
862
page-template-default,page,page-id-862,theme-bridge,bridge-core-1.0.7,woocommerce-no-js,ajax_fade,page_not_loaded,,qode_grid_1300,columns-4,qode-theme-ver-18.2.1,qode-theme-bridge,disabled_footer_bottom,qode_header_in_grid,wpb-js-composer js-comp-ver-6.0.5,vc_responsive

Scrisoare catre tata

Draga Titi,

Nici n-ai idee cat de dor imi e de tine! Ne auzim rar, la telefon, si de fiecare data cand te aud, mi se face dor de tine, de cel care mi-a facut copilaria atat de speciala!!! Ai fost eroul meu, cel mai grozav tata din cati existau in jur, cel mai destept, cel mai amuzant, cel mai plin de viata si mai “original”. Eram lipita de tine si imi doream sa te fac cel mai mandru, iti sorbeam povestile, ma captivau jocurile pe care le inventai si as fi putut petrece toate orele din zi stand pe langa tine.
De la tine am “imprumutat” pasiunea pentru masini, pentru tine am invatat sa joc sah si sa ma uit la fotbal, “din cauza ta”, idealul masculin n-are niciodata chelie si e mereu inalt, de cel putin 1.80m.

Dar sunt si lucruri/ momente pe care le-ai adus in viata mea si pe care nu mi le-as fi dorit:

-sunt ingrozitor de geloasa. Mi-e teama sa fiu parasita, pentru altcineva. Am ajuns la maturitate, o femeie extrem de nesigura pe aspectul fizic. Zilele mele la birou, iesirile mele in oras, sunt mereu in fusta si pe tocuri, si nu ies din casa nemachiata. Simt nevoia sa atrag priviri admirative, ca sa ma asigur ca sunt o femeie frumoasa si ca nu voi sfarsi singura. Ma doare idea de a fi comparata cu o alta femeie, mai frumoasa, mai tanara, mai atragatoare, asa cum o comparai pe mama cu Maria, femeia de care te-ai indragostit. As alege oricand sa joc rolul Mariei, decat sa fiu cea care pierde…

-mi-e frica de conflict si de oameni agresivi. Cand ai plecat de tot, m-am bucurat. Am simtit ca, in sfarsit, avem parte de liniste, dupa ani de tipete, de acuzatii, de pumni in pereti, de amenintari, de scrasnit din dinti, ce razbateau din camera alaturata, cand noi incercam sa ne culcam, ca aveam scoala a doua zi… Mi-era teama, cand ajungeam acasa, ca te gasesc beat si nervos. Imi doream doar sa fim undeva unde sa fie liniste. Si a fost, dupa ce ai plecat. Nimic altceva nu mai conta… Astazi, adult fiind, ma simt incomfortabil cand doi prieteni se cearta langa mine, cand doi colegi se rastesc si sunt tensionati. Simt nevoia urgenta de a aplana, de a-i impaca. Nu ma cert cu oameni in traffic, nu ma cert cu colegi. Prefer sa cedez prima, decat sa insist intr-o conversatie tensionata. Acasa, cu Cristi, mereu cedez…

– nu ma simt suficient de inteligenta. Obisnuiai sa ii cataloghezi pe ceilalti ca fiindu-ti inferiori, dpdv inteligenta, fie ele rude de-ale mamei, colegi de-ai tai de munca sau vecini/ cunoscuti. Increderea pe care o aveai in capacitatea ta mentala a fost foarte complesitoare pentru mine, nu am putut “fura” asta de la tine, ba din contra, m-a facut sa ma simt, mereu, ca una dintre “ei”, din toti ceilalti care nu se ridicau la inaltimea nivelului tau. Azi, indifferent de aprecierile pe care pe primesc in jur, de evaluarile de la munca, de rezultatele profesionale, ma simt o “impostoare intelectuala”, simt ca nu sunt sufficient de inteligenta, ca nu am o “sclipire”, ci doar muncesc mult.
– simt ca a fi femeie e un dezavantaj. Nu stiu de ce, poate din felul in care diferentiai pe Andrei de noi, ca “e baiat”, ca “astea sunt lucruri pentru baieti”, am simtit ca ma desconsideri un pic, pentru faptul ca sunt fata. Mi-aduc aminte ca incepusem sa capat un comportament mai baietesc, pentru ca , in secret, voiam sa-ti fac pe plac, sa fiu una de-a voastra. M-am tuns scurt, ma imbracam baieteste, ma uitam la Formula 1 si la fotbal…ca sa te fac mandru, ca sa te fac sa ma vezi ca sunt super…

Azi ma simt bine, ca femeie, insa fug de stereotipuri. Nu vorbesc despre gatit (de fapt, nici nu gatesc), dar am grija singura de masina (merg singura la revizii, schimbat de anvelope), am invatat sa joc fotbal, nu imi e frica de sporturi/ experiente extreme, nu plang de durere, nu cer protectie…

Stiu ca suna cliseic, dar toti partenerii din viata mea au trecut prin “filtrul” tau. Desi am crescut, ca adolescenta, fara figura paterna, care sa-mi dea voie in oras cu X sau cu Y, mi-am validat mereu alegerile prin criteriile pe care ti le asociam, daca ti-ar fi placut X sau nu, daca ai fi avut e vorbi cu el sau nu. Si, mai devreme sau mai tarziu, imi era clar “diagnosticul”. N-am stat niciodata prea mult cu cineva care n-ar fi primit aprobarea ta.

Cristi este singurul care le indeplineste. Desi e diferit de tine in multe, sunt atatea lucruri pe care le are in comun cu tine…si nu ma refer la cei peste 1.80 si la parul des din cap, ci la faptul ca e extrem de intelligent (mai intelligent ca mine), ca e amuzant, e bun cu copiii, e microbist, e respectat, e puternic si increzator, e magnetic.

Mi-e foarte dor de tine, Titi…