Cum imi judec paraintii
796
post-template-default,single,single-post,postid-796,single-format-standard,theme-bridge,bridge-core-1.0.7,woocommerce-no-js,ajax_fade,page_not_loaded,,qode_grid_1300,columns-4,qode-theme-ver-18.2.1,qode-theme-bridge,disabled_footer_bottom,qode_header_in_grid,wpb-js-composer js-comp-ver-6.0.5,vc_responsive

Cum imi judec paraintii

Cum imi judec paraintii

De ce nu rezolvă mai repede problema aceea și se axează pe lucruri nesemnificative?” „De ce sunt așa distanți și nu îmi oferă afecțiune?” „De ce mă sufocă?” „Vreau să plec de acasă, pentru că nu le mai suport modul de gândire!”

Sunt o parte dintre gândurile pe care le am când sunt cu părinții mei.

  • Paula dragă, de ce îți judeci așa aspru părinții? Ei se străduiesc să fie bine pentru familie, fac tot ce pot.
  • M-a copleșit problema asta, și azi decid să o rezolv. M-am regăsit de prea multe ori judecându-i sau contrazicându-i, crezând că eu am dreptate, pentru că sunt mai tânără și vremurile s-au schimbat.
  • Dar nu te-ai gândit că, totuși, ei sunt trecuți prin viață? Chiar dacă vremurile sunt altfel, cum crezi tu, lumea se învârte în jurul acelorași principii, de mii de ani.
  • Cum ar fi?
  • Adevăruri generale, doar știi asta. Că tinerii mai fac prostii, tu crezi că părinții tăi nu au făcut și ei gafe? Că nu au trecut prin încercări grele de a face față provocărilor vieții?
  • Sunt sigură de asta, și de azi vreau să îmi deschid ochii, să-i îmbrățișez și să îi accept așa cum sunt, pentru că ei mi-au dat viață.
  • De spus, e foarte ușor să spui, însă ce acțiuni vei face pentru a îndeplini asta?
  • În primul rând, ceea ce deja am început să fac, devin conștientă atunci când încep să-i judec. Așa am făcut ieri, când am văzut că tatăl meu și-a cumpărat un telefon, de care nu avea nevoie, dar a văzut că e ieftin și și-a spus „de ce nu?”, iar apoi a constatat că era un fake și a fost dezamăgit. Eu m-am aprins super tare, pentru că pe mine mă ceartă când îmi cumpăr lucruri, mereu! El nu vede că îmi strâng mai mulți bani, pentru a cumpăra lucruri de calitate când am nevoie, care, bineînțeles, sunt mai scumpe.
  • Orgoliul din tine și-a făcut apariția… așa procedezi tu, am înțeles, dar ce ai vrut să demonstrezi cu asta? Mentalitatea lui oricum nu se va schimba.
  • Am vrut să îi transmit ideea să nu mă mai judece în momentul în care îmi cumpăr ceva pentru mine, ce știu că mă va ține mult și bine, pentru că mă interesez bine înainte.
  • Dar el nu asta a perceput. El a înțeles ideea că tu vrei scandal, pentru că sunteți două persoane încăpățânate, care puse împreună, iau foc! Tu l-ai atacat, deși el era deja dezamăgit.
  • Știu că a fost vina mea și trebuie să-mi văd de treabă, însă când văd ce face.. sunt probleme mai urgente în casă, trebuie chemat un instalator, și cumva, el amână! Și, în schimb, mă trezesc în casă cu tot felul de colete, pentru că a găsit ceva cu 3 lei și „S-AR PUTEA să avem nevoie de el”, dar nu avem. Niciodată nu o să avem.
  • Asta e mica lui pasiune, să colecționeze lucruri. Cine ești tu să îl judeci pentru acțiunile lui? Cu ce ești mai presus? Gândește-te foarte serios la asta. Tu încă ești dependentă financiar de ei, și faci figuri? Paula, am impresia că preiei o mască de superioritate, de agresor față de părinții tăi, lucru care nu îți face bine nici ție, nici lor.
  • Mi-am dat seama de asta. Soluția e să-mi reamintesc constant că, atunci când voi fi pe cont propriu, va fi extrem de greu, și îmi voi fi dorit să nu-i fi judecat pe părinții mei.
  • Nu e destul, ai nevoie de acțiuni concrete, altfel rămân la nivelul de gânduri, de idei, de care nu o să-ți aduci aminte atunci când trebuie.
  • Atunci, îmi propun ca în momentul în care vorbesc cu ei despre acțiunile mele și ale lor, să fiu calmă și conștientă. Să fiu prezentă, să îi accept și să îi tratez cu compasiune.
  • Mai bine. Și după fiecare discuție, dacă ai tendința de a-i judeca, amintește-ți prin câte au trecut și că fac tot ce le stă în putință.
  • Asta nu înseamnă că le atribui niște scuze?
  • Hai să vedem cum faci distincția.
  • Păi, de exemplu, la felul în care cheltuiește tatăl meu banii pe lucruri materiale care sunt menite să umple un gol interior sunt ferm convinsă că a-mi reaminti prin câte a trecut e doar o scuză. Astfel, nu are de ce să-mi reproșeze mie că dau banii pe prostii când el face asta.
  • Și oare chiar nu dai banii pe prostii?
  • Păi..
  • La asta mă gândeam și eu. Doar că el nu știe pe ce dai tu banii în rest, el vede doar cheltuielile mari, dar pe lângă, pachetele de țigări pe care ți le iei, cafele, dulciuri, despre ele ce ai de spus?
  • Că.. fac o risipă enormă de bani așa…
  • Și atunci?
  • Modul în care îl judec pe tatăl meu e de fapt un mod al meu de a mă apăra, de a-mi nega acțiunile dăunătoare.
  • Asta e!
  • Fac progrese. Și acum, mereu am fost invidioasă pe tatăl celei mai bune prietene, Simona, pentru că el e un om deschis, nu pune preț pe lucrurile materiale, se bucură de viață și ia viața ca pe o comedie. Recent și-au cumpărat o mașină nou nouță, albă. Ieri mi-a trimis Simona niște videoclipuri, că a mers pe niște dealuri cu ea și s-a distrat de minune, chiar dacă s-a umplut de noroi și după au spălat-o la spălătorie.
  • Și ție ți-a sărit instant gândul că tu nu faci astfel de lucruri cu tatăl tău, nu-i așa?
  • Exact, și cel mai important, tatăl meu spunea să nu cumva să o murdărim, și apoi să dăm banii la spălătorie. Cred că asta mă doare și pe mine, mă limitează cumva.
  • Tu nu trebuie să îi preiei tiparul de gândire, dar nici să cazi în extrema cealaltă, să vrei să fugi de acasă pentru a nu prelua gândirea părinților tăi.
  • Da, însă nici nu m-am putut bucura pentru Simona, pentru că mi-am adus aminte de situația mea, care nu îmi place deloc, și nu am nicio șansă să îl schimb, pentru a se bucura de viață și a fi un om mai relaxat.
  • Dar tu când te schimbi? Ții minte ce am vorbit despre modul în care tu să fii exemplu, model pentru cei din jur? Așadar, prima dată te concentrezi să te schimbi pe tine, Paula. Nu ai obligația să schimbi pe nimeni. Concentrează-te pe tine, pune-te pe tine pe primul loc.
  • Ce revelator, așa e. Mai apoi, o văd și pe mama mea tot timpul supunându-se. Ce spune tatăl meu e sfânt pentru ea. Mă doare, pentru că și eu am fost fosta relație așa, iar Emelin a fost exact ca tatăl meu, incredibil! Și când îi spun eu ceva mamei mele, îi spun dacă ceva nu face bine, se face mică și își spune că e proastă. Și mă enervez, pentru că nu e proastă, e chiar foarte inteligentă! Dar trăiește fixată în anumite tipare de gândire din care nu pot să o scot.
  • Vrei să te întorci în postura salvatorului, Paula? Nu ți-a fost de ajuns? Nu trebuie să îi schimbi, mai spun o dată, tu trebuie să fii un model pentru ei, pentru toată lumea, și să îți îndrepți atenția spre interiorul tău, acolo merită făcute schimbări.
  • Atunci aleg să mă uit în interior, urmând să se facă lumină și să îmi găsesc propriul adevăr.
No Comments

Post A Comment